Prințul William, ducele de Cambridge, a lansat Earthshot Prize, prin care dorește să atragă „cele mai luminate minți” pentru a oferi soluții la principalele provocări ale mediului înconjurător până în 2030. Cinci premii de câte 1 milion de lire vor fi decernate anual, pentru următorii zece ani, celor care oferă 50 de soluții pentru a combate problemele cu care se confruntă planeta. Cei cinci câștigători vor fi selectați dintre 15 finaliști proveniți din medii şi profesii diferite. Cei premiați vor fi compensați cu 1 milion de lire pentru proiectele de mediu și de conservare, care pot fi atât individuale, cât și în grup de cercetători sau activiști, companii, guverne, inclusiv orașe sau țări. Prima gală a Earthshot Prize se va desfășura la Londra în toamna anului 2021. Nominalizările la premiile Earthshot încep cu data de 1 noiembrie și vor fi decernate în fiecare an într-un oraș diferit. Proiectul dorește să acționeze în fața acelor probleme prezentate de mediul înconjurător prin cinci mari obiective: protejarea și restaurarea naturii, purificarea aerului, reanimarea oceanelor, construirea unei lumi fără deșeuri și repararea climei.
Aceste propuneri, pentru care va fi decernat un premiu la fiecare categorie, sunt prezentate în cinci scurt metraje care ilustrează obiectivele pe care ducele de Cambridge intenționează să le atingă cu ajutorul acestor premii. Prințul William argumentează în aceste clipuri că „următorii zece ani sunt un deceniu critic pentru schimbare, trebuie să profităm de imaginația noastră și de capacitatea noastră de a inventa”. William a mărturisit că a fost inspirat pentru crearea acestor premii de tatăl său, prințul Charles, și de naturalistul britanic Sir David Attenborough, care face parte din juriul care acordă Earthshot Prize.