Stiri

Criză climatică. Pădurea amazoniană, considerată „plămânul” Terrei, emite pentru prima dată mai mult dioxid de carbon decât consumă

3
min
22/7/2021

Emisiile de CO2 se ridică la un miliard de tone de dioxid de carbon pe an, potrivit unui studiu recent publicat în revista Nature.

Pădurea tropicală amazoniană emite acum mai mult dioxid de carbon decât poate absorbi, spun oamenii de știință citați de The Guardian. Este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, iar motivele sunt numărul tot mai mare de incendii extinse de vegetație și defrișările, informează digi24.ro.

Emisiile de CO2 se ridică la un miliard de tone de dioxid de carbon pe an, potrivit unui studiu recent publicat în revista Nature. Pădurea uriașă era până acum un „aspirator” de carbon, absorbind emisiile care conduc la criza climatică, dar acum provoacă accelerarea acesteia, spun cercetătorii.

Majoritatea emisiilor sunt cauzate de incendiile de vegetație, în condițiile în care pădurea amazoniană este chiar incendiată intenționat pentru a face loc fermelor de vite și de soia. Dar chiar și fără incendii, temperaturile mai calde și seceta duc la transformarea sud-estului Amazonului într-o sursă de CO2, mai degrabă decât un aspirator.

Copacii și plantele au absorbit aproximativ un sfert din toate emisiile de combustibili fosili începând din 1960, iar Amazonul a jucat un rol major aici, fiind cea mai mare pădure tropicală. Pădurea amazoniană a fost numită „plămânul” planetei. Dar scăderea capacității acesteia de a absorbi CO2 este un avertisment puternic că reducerea emisiilor provocate de combustibilii fosili este mai urgentă ca niciodată, spun oamenii de știință.

Cercetarea a folosit avioane mici pentru a măsura nivelurile de CO2 până la 4.500 m deasupra pădurii în ultimul deceniu, arătând cum se schimbă întreaga Amazonie. Studiile anterioare s-au bazat pe date prin satelit, care pot fi îngreunate de acoperirea norilor, sau pe date de la sol, care pot acoperi doar o mică parte din vasta regiune.

Descoperirea că o parte a Amazonului emite dioxid de carbon chiar și fără incendii este deosebit de îngrijorătoare, spun oamenii de știință. În opinia lor, acesta este rezultatul defrișărilor masive. Copacii ajută la producerea unei mari părți a ploilor din regiune, deci mai puțini copaci înseamnă secetă și valuri de căldură mai severe.

Guvernul președintelui Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost aspru criticat pentru încurajarea defrișărilor, care au atins nivelul maxim din ultimii 12 ani, în timp ce incendiile au atins cel mai înalt nivel în iunie din 2007.

„Prima veste foarte proastă este că incendiile produc de aproximativ trei ori mai mult CO2 decât poate absorbi pădurea. A doua veste proastă este că locurile în care defrișarea este de 30% sau mai mare prezintă emisii de carbon de 10 ori mai mari decât în cazul în care defrișările sunt mai mici de 20%”, a spus Luciana Gatti, de la Institutul Național de Cercetare Spațială din Brazilia, care a condus studiul.

Mai puțini copaci înseamnă mai puține ploi și temperaturi mai ridicate, ceea ce face ca sezonul uscat să fie și mai rău pentru pădurea rămasă, a spus ea.

„Avem o buclă negativă care face pădurea mai susceptibilă la incendii necontrolate. Avem nevoie de un acord global pentru a salva Amazonul”, a mai spus Gatti.

Unele țări europene au declarat că vor bloca un acord comercial al UE cu Brazilia și alte țări, dacă Bolsonaro nu acceptă să facă mai multe pentru a combate distrugerea pădurii amazoniene.