Stiri

Damov: „Nu exisă nici măcar un singur specialist român în măsurarea amprentei de carbon. România a semnat obligația de a reduce emisiile, dar nici nu știm cifrele reale și ce avem de făcut.”

4
min
17/2/2021

Mai întâi folosim, apoi trebuie să reparăm, să refolosim și în cele din urmă apelăm la reciclare. Deși mâna de lucru e mai ieftină în România, noi reparăm cel mai puțin. Străinii repară mai mult, deși au costuri mai mari.

Președintele Coaliției pentru Economie Circulară a declarat, în cadrul unui eveniment organizat de The Diplomat – București: „Modelul liniar a apărut odată cu industria mecanică. Din acel moment, s-a trecut la producția industrială, care a necesitat cantități tot mai mari de materii prime. S-a ajuns la cantități uriașe de producție, dar resursele sunt limitate și ele formează capitalul natural. Acest capital natural trebuie menținut. Principalul obiectiv al economiei circulare este menținerea capitalului natural. Mai întâi folosim, apoi încercăm să evităm risipa, să reparăm, să refolosim și în cele din urmă apelăm la reciclare. Deși mâna de lucru e mai ieftină în România, noi reparăm cel mai puțin. Străinii repară mai mult, deși au costuri mai mari. Astfel, reciclarea ar fi ultimul pas în economia circulară. România are o șansă enormă pentru trecerea la economia circulară. România are nevoie de o strategie, dar și de un plan. Trecerea de la economia liniară la cea circulară implică costuri, iar acestea trebuie suportate la nivel guvernamental. Avem nevoie de politici îndrăznețe.

Pentru a preveni schimbările climatice periculoase, Uniunea Europeană s-a angajat să atingă neutralitatea climatică până în 2050. Acest obiectiv și un obiectiv intermediar actualizat pentru reducerea amprentei de carbon până în 2030 vor deveni obligatorii din punct de vedere juridic. Legea privind clima face parte din Pactul verde european, foaia de parcurs a Uniunii Europene către neutralitatea climatică, la care a aderat și România. Euro deputații au solicitat ca obiectivul de reducere a emisiilor pentru 2030 să fie la 60% sub nivelul din 1990, față de obiectivul actual de 40%, și ca toate statele membre ale Uniunii să atingă neutralitatea climatică până în 2050.

Ca să înțelegeți cât de departe suntem de realitate, România a semnat acest acord în condițiile în care nu există nici măcar un singur specialist român în măsurarea amprentei de carbon. Noi spunem că reducem, dar habar nu avem ce cifre reale există astăzi în România. În companiile noastre, am chemat specialiști din Elveția,cu costuri uriașe, care au făcut aceste măsurători pentru Green Group, astfel încât știm ce avem și ce măsuri să implementăm pentru a reduce amprenta de carbon. Nu vorbim fără să facem. În acest sens, este absolut esențială investiția și în educație. Copiii nu mai trebuie pregătiți pentru nimic, cum se întâmplă în România. Trebuie schimbat tot sistemul și introduse cât mai repede cursuri și clase de pregătire pentru realitate, pentru meserii esențiale pentru viitor. Nu există un manual de economie circulară. Se numește „economie” pentru că este vorba, până la urmă, și de bani pierduți, nu doar de mediu. Ține de educație să implementăm asta la nivel de societate, deoarece deși sună simplu, în limba română – economie circulară - , majoritatea nici nu știe ce înseamnă, din păcate”, a conchis Damov, unul dintre cei mai importanți actori din industria verde din România.