Stiri

Ce trebuie să știe românii care pun la dispoziția statului teren pentru împădurire

5
min
20/6/2022

Autoritățile spun că pentru jumătate de hectar pot plăti suma de 250 euro, iar pentru 1 hectar, 500 euro

„Avem o gândire foarte constructivă. Lucrăm acum la un act normativ, la un program care urmează să fie deschis de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, un program prin care cetățenii care pun la dispoziția statului român pentru împădurire suprafețe mai mari de 50 de ari primesc 500 euro anual, timp de 20 de ani, pentru un hectar.

Adică pentru jumătate de hectar, avem suma de 250 euro, pentru 1 hectar 500 euro. Evident că suma se duce în continuare în funcție de suprafața pe care o punem la dispoziție pentru împădurire.

Cu siguranță, până la începutul lunii septembrie cel târziu, acest proiect va fi deja deschis”, a spus George Stângă, președintele Partidului Național Liberal - Galați.

Citește și: REPORTAJ Parcul Cișmigiu, amenajat de peisagistul grădinilor imperiale de la Viena, abandonat de autorități 

„Cetățenii care doresc să contribuie la spații verzi în România vor avea posibilitatea să pună la dispoziția statului acest teren, dar, în același timp, vor avea și beneficii financiare consistente”, a subliniat acesta.

Întrebat, ulterior, dacă aceste persoane mai primesc și subvenția de la APIA, George Stângă a oferit următorul răspuns: „Nu o mai primesc, pentru că destinația terenului nu mai este pentru teren agricol.”

Citește și: A apărut o nouă formă de poluare numită plastitar: amestecul de gudron și microplastice

„Subvenția de la APIA variază în funcție de zone, dar de principiu suma maximă este undeva în jur de 200 euro, deci suma pe care o oferă Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este cel puțin dublă.

Cu precizarea că la APIA au posibilitatea să-și valorifice produsele și au un câștig suplimentar față de suma care vine de la stat”, a explicat George Stângă la emisiunea „La Sud prin Sud Est” de la DC News și Lider FM.

Sursa foto: Pixnio