Solutii

Peste 50 de milioane de puieți vor fi plantați anul acesta în România, în campania împotriva deșertificării

3
min
26/3/2021

Campania este finanțată pentru prima dată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, fiind alocat un buget de 1,5 miliarde de euro împăduririlor.

Președintele României, Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, au participat la plantarea a sute de puieți de salcâm în apropierea localității Dăbuleni, cunoscută ca una dintre cele mai afectate zone ale țării de fenomenul deșertificării.

„Avem angajamentul de susținere al celor mai înalte instituții ale statului pentru extinderea suprafețelor de păduri din România, peste tot în țară, dar și să împiedicăm fenomenul deșertificării din zona Olteniei’’, a declarat ministrul Barna Tánczos.

„Am vrut să începem împădurirea României prin fondurile Planului Național de Reziliență și Redresare din zona Olteniei. Cred că împăduririle prin PNRR trebuie să se facă în mod special în locurile unde acestea reprezintă cel mai bun răspuns la cele mai amenințătoare fenomene. Vrem să readucem suprafața pădurilor din județul Dolj la starea din perioada interbelică: la păduri care să ocupe cel puțin 14% din suprafața județului. Această suprafață a scăzut masiv în perioada comunistă, când mii de hectare au fost tăiate și suprafața pădurilor a scăzut la doar 11% din teritoriul județului! Azi, prin eforturile Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, am reușit să recuperăm o parte din această daună: am împădurit masiv și suprafața împădurită a ajuns la peste 12% din întreg județul Dolj’’, a declarat ministrul Barna Tánczos.

În cadrul campaniei naționale de împădurire din acest an, prin care peste 50 de milioane de puieți vor fi plantați peste tot în țară, va fi extinsă în Oltenia o pădure de aproape 3500 de hectare.

În prezent, suprafața fondului forestier din județul Dolj este de 89.726 hectare, reprezentând 12,10% din suprafața totală a județului. Principalele specii regăsite aici sunt: salcâmul (76%), plopul euramerican (14%), sălcioara (3%), glădița (2%),stejarul brumăriu (1%).

„Salut activitatea Comisiei locale pentru identificarea terenurilor degradate care pot fi împădurite în zonă. Această comisie a identificat în mai puțin de două luni aproape 4.000 de hectare, care pot deveni păduri. Avem în vedere simplificarea cadrului legal, astfel încât toți beneficiarii acestor terenuri degradate să le poată împăduri cât mai repede din fondurile PNRR și să ne apropiem de planul nostru de a aduce suprafața pădurilor de aici cel puțin la nivelul celei din perioada interbelică. Sperăm ca și celelalte județe deficitare în păduri să preia modelul din Dolj, prin care cât mai multe terenuri degradate din țară să fie împădurite’’, a precizat ministrul Barna Tánczos.

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, aproximativ 1,5 miliarde de euro vor fi alocați împăduririlor din țara noastră.