Solutii

Carbonul (CO2) - un produs nedorit, dar pentru care va trebui sa plătim

7
min
17/8/2021

În date de 6 iulie 2021 Net-Zero Asset Owner Alliance (un grup de investiții sub patronajul ONU constituit din 40 de instituții și coordonând un fond de investiții de circa 6.6 Trilioane USD) a emis o poziție care susține necesitatea implementării unui preț global al carbonului.

Actualmente numai 20% din carbonul emis global este taxat în vreun fel (fie prin mecanisme ETS sau taxare directă). Absența unei poziții globale pe marginea acestui subiect subminează tranziția către o economie nepoluantă și îngreunează implementarea scopurilor asumate de reducere a traiectoriei încălzirii globale la 1.5C.

Poziția Net-Zero Asset Owner Alliance vine într-un context politic în care Uniunii Europeană intenționează să introducă o modalitate de taxare pentru carbon pentru o serie de produse importate în UE precum Cimentul, Oțelul sau produsele chimice. UE ia în considerare implementarea unui mecanism (CBAM - Carbon Border Adjustment Mechanism) ce are extindă regulile ETS - Emissions Trade System (Sistemul de Comerț cu Emisiile) și pentru produsele importante în UE.

CBAM își propune să asigure o abordare justă pentru producătorii UE și non-UE. La momentul actual orice producător UE participă în cadrul EU ETS prin intermediul căreia sunt nevoiți să plătească un preț pentru excesul de carbon emis în procesul de producție și să se conformeze unui calendar de reducere a emisiilor de carbon.

Cerințe care la momentul actual nu se aplică producătorilor non-Europeni care exportă produse către UE. Aceștia trebuie sa urmărească legislația țării în care sunt amplasate unitățile de producție, cu puține excepții însă, alte state nu implementează politici la fel de stringente ca și cele implementate de UE, respectiv companiile pot profita de costuri mai mici pentru emisii.

Lipsa componentei de cost pentru carbon emis oferă un avantaj producătorilor non-UE. Acest dezechilibru distorsionează competiția, reduce profitabilitatea companiilor europene și poate duce la relocarea unităților de producție în afara UE pentru a evita costurile de carbon. Relocarea producției în afara UE nu rezolvă însă problema poluării cu carbon ci mai degrabă crează alte probleme pentru UE cum ar fi diminuarea veniturilor din taxe și impozite în UE sau creșterea șomajului în anumite regiuni.

Dincolo de aspectul financiar însă, poluarea cu carbon este o problemă globală iar faptul că emisiile au loc în afara UE nu înseamnă că impactul acestor emisii este localizat. În acest context UE încearcă să asigure o abordare universală care ar încuraja companiile să inoveze și își reducă emisiile de carbon pentru a putea fi competitive pe piața europeană, menționează Dr. Sorin Cebotari pentru Infoclima.

Ce sunt de fapt costurile de carbon și de ce e necesar să plătim pentru carbon?

Dioxidul de Carbon (CO2) este un gaz cu efect de seră: absoarbe căldură și o emite la un ritm mai lent ulterior. Încălzită de soare, Terra precum și oceanele radiază energie termică, căldură. Diferit de oxigen și azot, dioxidul de carbon absoarbe această căldură și o radiază în atmosferă în decursul unei perioade mai lungi de timp (similar cu cărămizile dintr-un cuptor). Fără acest efect de seră temperaturile pe planeta noastră ar fi negative. Totuși creșterea rapidă a cantității de dioxid de carbon în atmosferă a dus la o creștere constantă a temperaturilor globale.

Impactul gazelor cu efect de seră asupra temperaturilor globale.

În termeni practici carbonul este o externalitate negativă în cursul producției anumitor bunuri. În cazul cimentului, oțelului sau a unor produse chimice, cantitățile de carbon eliberate în atmosferă în procesul de producție sunt considerabile. Astfel, de exemplu, în procesul de producție a unei tone de ciment se eliberează circa 600-700 kg de dioxid de carbon. În acest context numai industria cimentului contribuie cu circa 7% din emisiile globale de carbon.

Această externalitate are însă un impact global și anume creșterea temperaturilor globale și multitudinea de efecte negative asupra agriculturii, alimentației, sănătății și bunăstării socio-economice globale. Scopul global de a reduce ritmul încălzirii globale este strâns legat de necesitatea de a reduce poluarea cu dioxid de carbon.

În acest sens una din cele mai bune modalități de a reduce cantitatea de dioxid de carbon eliberată în atmosferă este încurajarea producătorilor să reducă poluarea în cadrul procesului de producție. În acest mod am putea introduce un mecanism de piață care ar fi echitabil față de toți actorii și ar încuraja inovarea analizând în același timp inacțiunea.

Ce fel de mecanisme avem la îndemână?

Există două tipuri de mecanisme care pot fi aplicate: ETS sau Taxa pe carbon.

Emission Trade System - este un mecanism în cadrul căruia fiecărui producător îi este alocată o cotă de emisii, odată depășită această cotă, producătorul trebuie să cumpere cote adiționale sau să investească în proiecte care reduc surplusul de emisii. Aceste cote sunt în continuă descreștere, încurajând astfel producătorii să investească în R&D și respectiv să prioritizeze reducerea poluării pe termen lung.

Avantajul ETS este posibilitatea de implementa un plan de reducere a emisiilor și de menținerea a unei limite generale a emisiilor atât pentru întreaga economie cât și pentru anumite industrii. În același timp, implementarea ETS necesită monitorizări constante ale emisiilor și o cooperare cu producătorii. Acest tip de transparență este destul de greu de atins dacă vorbim despre o cooperare globală.

Taxa pentru Carbon - stabilește un preț, o taxă pentru carbon emis fie în procesul de producție sau în procesul de ardere a combustibililor fosili. Aceasta este universală și urmărește același scop ca și ETS-ul, încurajarea reducerii emisiilor de carbon prin intermediul instrumentelor financiare. Companiile care vor avea emisii de carbon mai mici vor plăti respectiv o sumă mai mică ca și taxă.

Avantajul acestui mecanism este simplitatea lui și posibilitatea de a implementa o astfel de taxă la nivel global. Acest sistem ar oferi un stimul puternic pentru reducerea emisiilor, însă nu ar oferi posibilitatea de a implementa un plan/calendar de reducere a emisiilor deoarece nu exista o limită/cotă ca și în cazul ETS. Practic pentru o taxă de carbon ar trebui să ne încredem mai mult pieței și motivației comerciale a companiilor de a reduce cheltuielile.

Într-un final, cine plătește pentru dioxidul de carbon?

Producătorii sunt cei care vor plăti taxa de carbon (sau vor fi nevoiți să cumpere cote ETS). Totuși putem sa ne așteptăm că o parte din acest cost va fi “transferat” și către noi, consumatori finali. Scopul unei taxe de carbon nu este de a crește prețul produselor, ci de a încuraja inovarea astfel încât tot mai mulți producători să “evite” această taxă folosind tehnologii nepoluante. Deși tehnologiile noi presupun o investiție majoră, aceasta se poate răscumpăra în timp prin intermediul unei competitivități sporite.

Elementul cheie în această ecuație este universalitatea unei astfel de taxe. În cazul în care vom avea o taxă implementată doar local sau regional, aceasta nu va face decât să sporească dezechilibrul între producătorii locali și cei externi care nu sunt supuși acestei taxe. În acest sens atât inițiativa UE de a condiționa accesul la piața UE în baza CBAM cât și propunerea celor de la Net-Zero Asset Owner Alliance vin să “globalizeze” costurile pentru emisiile de carbon și fundamenteze o abordare globală în vederea reducerii poluării cu dioxid de carbon.