Stiri

Bombardamentele rusești asupra Ucrainei schimbă becurile populației cu cele LED, care consumă cu 88% mai puțin

6
min
7/2/2023

UE a deblocat 30 de milioane de euro pentru a finanţa achiziţia a 30 de milioane de becuri LED pentru Ucraina.

Ucraina a început să înlocuiască milioane de becuri electrice clasice cu becuri LED cu consum redus, o donaţie a Uniunii Europene pentru a ajuta aceasta ţară să facă faţă penuriei de energie cauzate de bombardamentele Rusiei, potrivit AFP.

30 de milioane de becuri

De mai multe luni, forţele Moscovei desfăşoară o campanie de atacuri sistematice care au ca ţintă infrastructura energetică ucraineană pentru a-i priva pe locuitori de electricitate şi de încălzire în plină iarnă.

Atacurile au provocat întreruperi masive de curent de-a lungul Ucrainei, iar UE a anunţat în decembrie că a deblocat 30 de milioane de euro pentru a finanţa achiziţia a 30 de milioane de becuri LED pentru a-i ajuta pe ucraineni să îşi diminueze consumul.

"Programul de înlocuire a becurilor vechi cu becuri LED care consumă mai puţină electricitate a început în această săptămână", a anunţat pe Twitter premierul ucrainean Denis Şmîhal.

Mai poți citi: Singura groapă de gunoi a Bucureștiului, cea de la Vidra, este închisă oficial. De ce se mai depozitează, totuși, deșeuri

Fiecare persoană are dreptul să primească maxim cinci becuri LED. În trei zile, au fost înlocuite peste 750.000 de becuri, iar şase milioane de becuri LED vor fi trimise săptămâna viitoare în regiunile ucrainene pentru a fi instalate, a precizat premierul.

El a mulţumit preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat la Kiev pentru un summit Ucraina-UE la care a participat de asemenea şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

LED-urile de la poștă

Von der Leyen şi Şmîhal au vizitat împreună săptămâna trecută poşta centrală din Kiev, acolo unde oamenii vin pentru a schimba becurile, pentru a vedea cu proprii ochi cum se desfăşoară acest proces, conform unui video publicat de serviciul de presă al guvernului ucrainean.

"Lucrăm împreună fără oprire pentru a restabili infrastructura energetică vitală", a declarat joi Ursula von der Leyen. "Becurile LED sunt la dispoziţia tuturor ucrainenilor în birourile poştei", a adăugat ea.

Preşedinta Comisiei Europene a anunţat de asemenea că UE este în sfârşit în măsură să furnizeze 35 de milioane de becuri LED, mai exact cu cinci milioane mai mult decât cele promise iniţiaÎn decembrie, Von der Leyen a spus că aceste becuri LED consumă cu 88% mai puţin electricitate decât becurile de veche generaţie.

Sursa foto: Flickr/ Marco Verch Professional Photographer/ CC BY 2.0