Solutii

Becurile LED care economisesc electricitate ajung și la țară. Județul Arad, 7,3 milioane de lei de la AFM

2
min
12/12/2022

Cea mai mare sumă a fost alocată oraşului Lipova, respectiv 3.000.000 de lei.

Peste 7,3 milioane de lei au fost alocaţi unui număr de şase primării din judeţul Arad, pentru modernizarea iluminatului public cu scopul de a se reduce consumul prin folosirea unor corpuri de iluminat cu tehnologie led.

Un orășel și cinci comune

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a declarat, vineri, că banii au fost obţinuţi de un oraş şi cinci comune de la Administraţia Fondului pentru Mediu prin programul de sprijinire a eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public.

Cea mai mare sumă a fost alocată oraşului Lipova, respectiv 3.000.000 de lei, în timp ce comunele Şepreuş, Şagu, Şimand, Bocsig şi Zerind au primit sume cuprinse între 560.000 lei şi 1.000.000 lei, reprezentând 85% din valoarea proiectelor prezentate de primării.

"Aceste investiţii cresc eficienţa consumului de energie şi reduc semnificativ costurile cu facturile pentru iluminatul public stradal. Îi felicit pe doamna şi domnii primari pentru că au obţinut punctaje bune şi au atras aceste fonduri în judeţ", a declarat Iustin Cionca.

Sursa foto: PxHere