Stiri

Autoritățile locale sunt obligate să îndepărteze urgent deșeurile de pe malurile apelor

5
min
20/7/2020

Depozitele de deșeuri de pe malurile apelor blochează zonele de scurgere și cresc riscul unor inundații.

Administrația Națională Apele Române a avertizat autoritățile locale, în contextul precipitațiilor abundente din această perioadă, că există riscul ca depozitele de deșeuri rămase pe malurile apelor să blocheze secțiunile de scurgere a apelor și să provoace inundații cu impact local major. De aceea, autoritățile locale sunt atenționate să verifice și să îndepărteze cu maximă urgență, acolo unde există, depozite de deșeuri și materiale lemnoase pe malurile și în cursurile de apă.

Amintim autorităților locale faptul că, potrivit legii, acestea au obligația de a asigura curățenia şi salubrizarea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, asanarea terenurilor insalubre şi prevenirea poluării apelor”, a transmis Ervin Molnar, director generalal A.N. Apele Române.

De asemenea, trebuie să verifice modul în care sunt întreținute șanțurile şi rigolele pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale. Totodată, populația este avertizată să nu mai arunce deșeuri în apă și pe malurile apelor, să-și curețe șanțurile și rigolele proprii pentru a asigura scurgerea apei.

Hidrologi: Cod galben de inundaţii în 24 de bazine hidrografice, până marţi la prânz

Conform Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până marţi la ora 12:00, va fi în vigoare un Cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur (judeţele: Maramureş, Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Cluj, Bihor), Someş - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcau - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Cluj și Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor, Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara și Arad), Mureş - bazin superior amonte S.H.Glodeni (judeţele: Harghita şi Mureş), Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni (judeţele: Harghita, Mureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraș, Nera (judeţele: Timiş şi Caraș Severin), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraș Severin), Drincea, Desnatui (judeţele: Mehedinţi şi Dolj), Jiu - bazin amonte S.H. Podari (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt - bazin superior amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Dolj şi Olt), Argeş - bazin superior, Dâmboviţa - bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Suceava - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa -bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ şi Bacău), Putna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Râmnicu Sărat (judeţele: Vrancea şi Buzău), Buzău - bazin amonte S.H. Nehoiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Nehoiu (judeţele: Braşov, Covasna, Buzău şi Prahova).