Stiri

Apele Române au amplasat garduri de stuf în zona falezei din Costineşti aflată într-un stadiu avansat de degradare

4
min
29/6/2022

Staţiunea Costineşti va beneficia în cadrul proiectului de o protecţie costieră de 2.550 de metri liniari şi de 16 hectare de plajă nouă.

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a anunţat că a amplasat garduri de stuf în zona falezei din Costineşti, care se află într-un stadiu avansat de degradare, precizând că zona este monitorizată permanent de angajaţii ABADL.

“Pentru siguranţa turiştilor şi localnicilor porţiunea de faleză de la Costineşti, puternic erodată, este monitorizată permanent de angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (A.B.A.D.L).

Citește și: ANALIZĂ Cum ne deplasăm pentru a nu mai alimenta schimbările climatice

Zona a fost îngrădită la începutul procesului de eroziune pe creasta falezei, iar la baza acesteia unde fuseseră montate palplanşe metalice au fost amplasate garduri de stuf, iar panourile de avertizare a turiştilor prin care le este semnalat pericolul au rămas pe poziţie.

Efectele distructive ale procesului de eroziune costieră se văd foarte clar în această zonă de faleză din staţiunea Costineşti”, a transmis ABADL, sâmbătă, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Milioane de lei pentru pistele de bicicliști

Staţiunea Costineşti va beneficia în cadrul proiectului de o protecţie costieră de 2.550 de metri liniari şi de 16 hectare de plajă nouă. În cadrul proiectului vor fi demolate mai întâi structurile existente, vor fi construite epiuri marine noi încastrate în ţărm şi vor fi instalate structuri pentru valorificarea biodiversităţii marine - recife artificiali.

Sursa foto: Flickr