România ar fi trebuit să construiască 30 de unități menite să gestioneze managementul deșeurilor, în paralel cu închiderea până în anul 2015 a 150 de gropi de gunoi municipal și 1500 de gropi de gunoi ilegale.

O analiză realizată de Todor Arpad pentru site-ul Infoclima.ro arată că, din păcate, infrastructura necesară pentru atingerea acestor obiective nu a putut fi construită în România, nici măcar până în 2020. Astfel, am ratat toate țelurile asumate prin acordul de aderarea la capitolul managementul deșeurilor.

Deși este tentant să considerăm lipsa fondurilor ca principala cauză a acestui progres lent, se pare că adevăratul motiv este eficiența redusă a structurii administrative ce ar putea transpune cu succes strategia națională de management a deșeurilor.

Suntem departe de țintele asumate odată cu aderarea la UE

Deși până în 2020 a realizat o serie de progrese, atunci când vine vorba de sistemul de management a deșeurilor, România a ratat toate țintele asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

Mai mult decât atât, cele 43 proceduri de infringement declanșate de Comisia Europeană indică faptul că, încă din momentul aderării la UE, managementul deșeurilor în România este unul din domeniile cele mai problematice și cu cele mai limitate progrese.

La momentul aderării la Uniunea Europeană, în România erau 2686 de gropi comunale de gunoi în  zone rurale care ar fi trebuit să fie închise cel târziu până în anul 2009.

Pentru a reuși să atingă standardele acquis UE, România ar fi trebuit să construiască 30 de facilități de management a deșeurilor, concomitent cu închiderea până în 2015 a 150 spații de depozitare a deșeurilor municipale și a circa 1500 de spații de depozitare ilegale.

Cu toate că România a reușit să închidă 101 spații neconforme până în 2017, progresul a fost unul foarte lent și nesatisfăcător.

Chiar dacă generarea de deșeuri per capita era la jumătatea mediei UE, când vine vorba de reciclarea la nivel municipal valorile sunt foarte scăzute (14%, inclusiv 7% reciclare materială și 7% compostare), în vreme ce rata umplerii gropilor convenționale de gunoi este foarte ridicată.

Per total, raportul menționează un progres parțial în închiderea unor gropi de gunoi non-conforme cu standardele UE, dar atrage atenția asupra faptului că nu s-a putut observa nicio îmbunătățire între 2010 și 2017, perioadă în care procentajul reciclării a rămas la nivelul de 12-14%.

Datele Eurostat arătă că în România a existat un oarecare progres al ratei procesului de reciclare față de momentul aderării la UE, de la 0,4%, la un maxim de 14,8% atins în 2012.

Dar după anul 2012 rata de reciclare a înregistrat un declin până la la 11% în anul 2018, în vreme ce media UE a crescut la 47% (Eurostat 2020).

În 2016, România încă avea o rată de 69% a deșeurilor municipale aruncate în gropi convenționale (cu mult peste media de 24% la nivelul Uniunii Europene). Situația în 2018 se inrăutățea, iar acel procent creștea la 70%.

Lipsa banilor o posibila cauză?

O primă posibilă explicație pentru incapacitatea României de a implementa un sistem eficient de management a deșeurilor este lipsa banilor/resurselor. Pentru a atinge țintele ambițioase România avea nevoie de aproximativ 4.8 miliarde euro pentru perioada 2007-2013.

Comisia Europeană alocase aproximativ 1,168 miliarde euro pentru România prin Programul Operațional de Mediu 2007-2013, o sumă ce reprezenta sub un sfert din total necesar.

Totuși din totalul de 32 de proiecte de aproximativ 1.3 miliarde euro, doar 4 cu o valoare de 90 milioane euro (mai puțin de 7% din total) au fost finalizate. Alte 20 de proiecte au fost incluse în lista celor nefuncționale, dat fiind faptul că niciun operator nu a putut fi contractat până în anul 2020.

Ținând cont de obiectivele ambițioase ale României în acest domeniu, dacă acele proiecte ar fi fost realizate în întregime, România ar fi fost "echipată" cu jumătate din infrastructura necesară pentru a respecta obligațiile asumate în fața Uniunii Europene.

Mai mult decât atât, pentru perioada de programare 2014-2020, alte 18 proiecte au fost finanțate cu un total de aproximativ 850 mil. Euro. Este vorba de încă o listă ambițioasă de proiecte pentru infrastructură.

Însă până în anul 2019 niciunul nu a fost demarat și doar două erau în stadiul de pregătire: Galați (95 mil. Euro) și București (208 mil. Euro).

Evaluarea Comisiei Europene din 2019 concluziona faptul că principalii factori care au blocat progresul în acest domeniu au fost:  

• Instabilitatea legislativă,
• Absența unui sistem integrat de management a deșeurilor (SMID) eficient și funcțional la nivel  județean,
• Lipsa a stimulării pentru evitarea folosirii gropilor de gunoi prin monitorizare și taxare,
• Tolerarea depozitării deșeurilor într-un mod non-conform,
• Monitorizare incomplete a EPR-ului (Extended Producer Responsibility/ Responsabilitatea extinsă a producătorului) în ceea ce privește schemele de ambalare, și
• Lipsa a operatorilor în domeniul colectării bio-deșeurilor.

Adițional, evaluarea se concentrează pe utilizarea limitată fondurilor europene pentru îmbunătățirea unui management al deșeurilor și subliniază importanța implementării unei taxe a gropilor de gunoi pentru finanțarea programelor de reciclare.

Cu toate că lista de mai sus este relevantă, aceasta nu atinge esența problemei care a dus la ineficiența politicilor publice în acest domeniu.

Păcatul Originar

Succesul implementării sistemelor de management a deșeurilor la nivel județean a fost și este condiționat de crearea și funcționarea eficientă a Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitare (ADI).

Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară au fost proiectate să adune împreună autoritățile locale din fiecare UAT de pe raza județului, sub coordonarea Consiliului Județean.

Se dorea crearea unei structuri la nivel de județ care să încurajeze cooperarea locală, implementarea practică a SMID-urilor, organizarea licitațiilor, selectarea operatorilor și urmărirea implementării contractelor.

Cu alte cuvinte, aceste ADI-uri ar fi trebuit să devină niște coordonatori locali al strategiei naționale de management a deșeurilor. Cunoscând contextul logistic și social de la nivel local (prin intermediul reprezentanților din fiecare UAT), asociațiile ar fi trebuit să găsească cele mai eficiente modalități de implementare a SMID-ului și să încurajeze cooperarea la nivel județean.

Cu toate acestea, din cauza faptului că pentru a deveni un membru ADI era necesară aprobarea consiliului local, majoritatea autorităților locale din România au amânat cu câțiva ani acest proces.

De regulă situația era înrăutățită când șeful unui consiliu județean venea de la un alt partid decât primarii localităților din județ.

Realitatea este că decizii precum actualizarea tarifelor de colectare trebuie aprobate la nivel de Consiliu Județean, că nu există o tradiție mai strânsă a colaborării între municipalități și că sistemul nostru politic încă nu e descentralizat. Toate acestea au împiedicat luarea de măsuri și angajamente la nivel local și de județ.

În vreme ce fonduri cu o valoare între 30 și 100 milioane de Euro erau disponibile tuturor județelor, multe ADI-uri nu aveau capacitatea administrativă de a organiza planuri complexe, studii de fezabilitate, de a contracta în vederea construirii a diverse facilități și de a încheia înțelegeri cu operatori ai SMID-urilor.

Din cauza faptului că la nivel municipal colectarea deșeurilor era organizată local, majoritatea operatorilor, locali și/sau privați, nu aveau niciun interes pentru a accelera operaționalizarea SMID-urilor, dat fiind faptul că ar fi avut de pierdut de pe urma acestora.

În unele cazuri, contracte semnate după 2007 aveau perioade de 10, până la 20 de ani, și erau, oarecum, incompatibile cu viitoarele SMID-uri. De asemenea, multe din aceste contracte erau vagi în privința țintelor de reciclare care nu erau calculate la nivel local.

În mod adițional, în vreme ce România ca stat este răspunzător să plătească penalități semnificative pentru nerespectarea angajamentelor luate ca nou stat membru UE, consiliile locale și județene nu sunt în niciun fel sancționate.

Așadar acestea nu se simte presiune politică pentru a atinge țintele naționale. Capacitatea parlamentului de a forța o operationalizare rapidă a SMID-urilor este și ea limitată, din cauza lipsei de metode de pedepsire a organizațiilor județene și locale.

Ce s-ar putea face pentru a rezolva problema?

În raportul său din 2019 Comisia Europeană a identificat clar incapacitatea autorităților locale de a coordona proiecte investiționale complexe, lipsa asumării instituționale și procedurile de licitație ineficiente ca fiind principalii factori care explică progresul limitat în operaționalizarea și implementarea SMID-urilor. În acest sens, Comisia recomandă:

• dezvoltarea unui set coerent de standarde,
• introducerea mecanismelor de penalizare pentru autoritățile locale,
• implementarea unei taxe pentru groapele de gunoi,
• dezvoltarea programelor națională de creștere a capacității instituționale, și
• îmbunătățirea activității programelor de Responsabilitatea extinsă a producătorului.

Cu toate că aceste măsuri sunt necesare și utile, e foarte posibil ca acestea să omită principala cauză a problemei, și anume lipsa asumării responsabilităților și nealinierii stimulentelor.

Practic, structura actuală nu e destul de rezilientă și nu poate oferi un grad sporit de eficiență a ADI-urilor. În același timp, decidenții de la nivel central, au relativ puține instrumente la îndemână pentru a grăbi implementarea SMID-urilor.

O posibilă implicare a comunității civile, precum și a altor actori relevanți la nivel județean, în activitatea ADI-urilor ar putea contribui la eficientizarea acestora și la un ritm susținut de progres în acest sector.  

De asemenea, ar trebui să avem în vedere ca și contractele noi sau modificările celor existente să conțină în mod obligatoriu ținte în acord cu obligațiile Europene ale României. Astfel ar putea fi responsabilizați și actorii locali cu privire la țintele asumate la nivel național.

Notă: Acest articol este bazat pe Capitolul 2. Municipal Waste Management (autor: Todor Arpad), publicat în cartea Europenization of Environmental Policies and their Limitations, la editura Springer, în 2021. ISBN 978-3-030-68585-0

Sursa foto: Flickr