Stiri

Zeci de incendii de vegetație uscată, la nivelul județului Gorj

3
min
10/4/2024

România a fost cea mai afectată țară din Uniunea Europeană de incendiile de pădure.

Arde Gorjul, la propriu! 19 incendii de vegetația uscată s-au produs, joi 21 martie 2024, la nivelul județului Gorj. Alte 16 incendii de vegetație uscată, produse pe teritoriul județului, au fost gestionate de autoritățile locale prin Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, conform jurnalul.ro.

"De la începutul anului și până în prezent am fost solicitați să intervenim pentru stingerea a 335 de incendii de vegetație uscată.

Unele dintre incendiile produse s-au extins și la fondul forestier, pagubele fiind iremediabile pentru mediul înconjurător.

Sute de hectare de vegetație uscată și fond forestier au fost mistuite de flăcări! Din fericire, incendiile nu au ajuns la zonele locuite.

Nu este doar o statistică, este un semnal de alarmă, este momentul în care trebuie conștientizat riscul și dacă ai folosit vreodată această practică de a utiliza focul pentru igienizarea terenurilor să renunți!

Renunță pentru a nu genera tragedii, renunță pentru a nu provoca pagube iremediabile mediului înconjurător, renunță pentru a nu fi sancționat!", este sfatul lansat de ISU Gorj.

Incendiile de vegetație pot determina poluarea aerului prin producerea de carbon care determină creșterea cantității de dioxid de carbon din aerul atmosferic și totodată, favorizează poluarea aerului cu particule în suspensie, în special cu particule fine, respirabile.

România a fost cea mai afectată țară din Uniunea Europeană de incendiile de pădure, potrivit unui raport al Comisiei Europene pentru anul 2020.

Incendiile de pădure au afectat grav siturile europene Natura 2000: peste 136.000 ha – aproximativ 40% din suprafața totală distrusă de foc în 2020 –, ceva mai puțin decât în 2019, dar peste media ultimilor nouă ani. La fel ca în 2019, România a însumat din nou aproape jumătate din suprafața distrusă de incendii în cadrul siturilor Natura 2000, cea mai mare suprafață fiind în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Dacă în trecut incendiile de vegetație erau prezente doar în zona mediteraneană, odată cu schimbările climatice și încălzirea globală, incendiile au început să devină o amenințare tot mai mare și pentru Europa Centrală și de Nord.

În 2021, o serie de incendii devastatoare au coincis cu valuri de căldură record, mai întâi în iunie și apoi la sfârșitul lui iulie și până la jumătatea lui august. Acestea au afectat țări din întreaga regiune mediteraneană, inclusiv Turcia, Grecia, Italia, Franța, Albania, Macedonia de Nord și Spania, Algeria și Tunisia în nordul Africii, țări din Orientul Mijlociu, precum Liban și Israel.

În ultimii ani, incendii devastatoare și fără precedent sunt raportate în întreagă lume, din Statele Unite (California), până în Australia, Indonezia, Africa, zona amazoniană și chiar zona arctică (Siberia).

Foto: ISU Gorj