Stiri

Viile chinezești nu mai produc struguri, ci stafide. Cauza: canicula

7
min
26/8/2022

În interiorul solariilor unde se afla vița de vie temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius.

Un agricultor din Nanchong, în provincia Sichuan din centrul Chinei, a difuzat o înregistrare video pe reţelele sociale din ţara asiatică în care arăta că strugurii pe care îi cultivă s-au transformat în stafide din cauza valului de caniculă care afectează ţara, transmite EFE.

Caniculă de peste o lună

Ţăranul s-a plâns că temperaturile ridicate din provincie, care s-au prelungit mai bine de o lună, îi provoacă pagube economice uriaşe, a informat miercuri ziarul oficial Global Times.

Citește și: FOTO Parcul Regele Mihai, afectat de secetă, abandonat de Primăria Capitalei

Cu termometrele indicând 40 de grade Celsius la exterior, în interiorul solariilor unde se afla vița de vie temperatura a ajuns la 50 de grade Celsius, ceea ce a făcut ca cele 1,8 de hectare de struguri aflate în grija sa să se transforme în stafide.

Citește și: Pentru cele peste 15.000 de PET-uri și doze de aluminiu colectate de participanții la Electric Castle, Lidl România donează 200.000 de lei pentru renovarea castelului Bánffy din Bonțida

Bărbatul a apreciat că pierderile suferite depăşesc 300.000 de yuani (aproape 44.000 de euro).

China, sufocată de căldură

Filmuleţul a atras atenţia internauţilor chinezi, multora dintre ei venindu-le ideea de a-şi scoate strugurii pe balcon pentru a-i transforma în stafide.
''Dacă viaţa îţi dă lămâi, fă limonadă!'', comenta un internaut pe platforma de video-uri scurte Kuaishou, lăsând să se înţeleagă că va profita de temperaturile ridicate pentru ''a usca'' strugurii.

Provinciile centrale şi meridionale ale Chinei se află sub un val de căldură şi secetă fără precedent, care a afectat reţeaua hidroelectrică a ţării, a distrus culturile şi a provocat incendii de pădure.

Sursa foto: PxHere