Stiri

Veneția nu mai vrea turiști

4
min
23/6/2020

Deși turismul este una dintre ramurile cele mai productive ale Italiei, pentru Veneția lipsa vizitatorilor din aceste 3 luni a fost benefică.

Criza sanitară declanșată de COVID-19 a dus la o criză puternică în domeniul turismului, iar toate țările au fost mai mult sau mai puțin afectate de pandemie. Italia a înregistrat un număr extrem de mare al mortalității, ceea ce a dus la reguli foarte stricte de circulație din și în afara țării.

Deși turismul este una dintre ramurile cele mai productive ale Italiei, pentru Veneția lipsa vizitatorilor din aceste 3 luni a fost benefică. Mai mult de atât, rezidenții faimosului oraș protestează vehement împotriva redeschiderii localității pentru străini, pentru turiști, deși cea mai mare parte din venitul lor se bazează pe turism.

Încă din anul 2016, grupuri de rezidenți venețieni au cerut limitarea numărului de turiști pentru protejarea orașului istoric, spunând că 70.000 de turiști - care le trec pragul în fiecare zi - este mult prea mare. În urmă cu trei ani de zile, ONU avertizase că Veneția va ajunge pe lista obiectivelor din patrimoniul UNESCO aflate în pericol.

Din cauza intensității traficului pe canalele Veneției, apa a fost mereu tulbure și plină de mâl. Acum însă, locuitorii se bucură din plin de apa limpede și nu mai doresc să se întoarcă la problemele de dinainte de pandemie. Aceștia au protestat și împotriva accesului ambarcațiunilor mari în preajma orașului, factori importanți de poluare. În afara campaniei online au existat și manifestări stradale, protestatarii formând un lanț uman de-al lungul cele imai cunoscute promenade din oraș.

Veneția nu este însă singura destinație din Italia unde numărul turiștilor este mult prea mare. Parcul Național Cinque Terre este și el sufocat, 3,5 milioane de oameni vizitându-l anual, în ciuda măsurilor pentru diminuarea afluxului de turiști, printre care mărirea taxelor și rărirea curselor feroviare.