Stiri

Vara anului 2022, cea mai călduroasă înregistrată în Europa de la începutul măsurătorilor

6
min
9/9/2022

Temperaturile medii au fost "cu aproximativ 1,34 grade Celsius peste media din 1991-2020 pentru sezonul estival.

Vara anului 2022 (iunie-august), marcată de mai multe episoade de caniculă şi de o secetă severă asociată încălzirii climei de pe Terra, a fost cea mai călduroasă vară înregistrată vreodată în Europa de la începutul măsurătorilor meteorologice, au anunţat joi coordonatorii serviciului european de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus, informează AFP.

Diferențe incredibil de mari față de anul precedent

Temperaturile medii au fost "cele mai ridicate, atât pentru luna august, cât şi pentru întreaga vară", depăşind în perioada celor trei luni estivale cu 0,4 grade Celsius valoarea medie din 2021, care reprezenta precedentul record în materie, au precizat specialiştii din programul Copernicus într-un comunicat.

Citește și: Seceta din Europa, cea mai gravă din ultimii 500 de ani, potrivit Comisiei Europene

Temperaturile medii au fost "cu aproximativ 1,34 grade Celsius peste media din 1991-2020 pentru sezonul estival", au adăugat ei.

Pentru luna august 2022, valorile de temperatură au fost "de departe cele mai mari" înregistrate de la debutul măsurătorilor, fiind "cu 1,72 grade Celsius peste media din 1991-2020".

Și anul trecut fusese record

"O serie intensă de canicule în toată Europa, însoţită de condiţii neobişnuite de secetă, a dus la o vară a extremelor, cu recorduri de temperatură, de secetă şi de incendii", a subliniat în acelaşi comunicat Freja Vamborg, coordonatoare ştiinţifică la Centrul European pentru Prognoze Meteo pe termen Mediu (ECMWF).

Citește și: Monitorizarea pădurilor, obiectiv strategic pentru Comisia Europeană. Cum arată noul cadru 

"Seceta şi incendiile din numeroase regiuni ale Europei au afectat societatea şi natura în diverse feluri", a adăugat Freja Vamborg. Ea a reamintit totodată că "precedentul record data doar de un an".

Sursa foto: Wikimedia Commons