Stiri

S-a înjumătățit producția celui mai scump condiment din lume

3
min
24/12/2020

Condițiile secetoase atribuite schimbărilor climatice au dus la imposibilitatea producerii șofranului de Kashmir la capacitate normală.

Pe câmpurile din Pampore, India, altădată pline de prețioasele flori mov care pe vremea aceasta așteptau să fie recoltate pentru producerea renumitului șofran de Kashmir, nu se mai vede decât un pământ uscat cu câteva fire de flori. Seceta a dus la înjumătățirea producției celui mai scump condiment din lume.

Timp de 2500 de ani, prețiosul ingredient a fost ca o mină de aur pentru această zonă a Indiei. Conform declarațiilor fermierilor, în anii trecuți era nevoie de 80 de culegători timp de o săptămână pentru a culege toate florile, iar acum se termină totul într-o zi cu numai 6 muncitori.

Temperaturile ridicate au dus la precipitații neregulate, apa fiind insuficientă pentru udarea șofranului, iar ghețarii din regiunea Himalaya, care se micșorează, au redus fluxurile de apă.

Pentru a produce un kilogram din acest condiment prețios care se vinde pe piețele locale cu 1350 dolari, este nevoie de circa 160.000 de flori. Cifrele oficiale arată că în 2018, recoltele așa-numitului „aur roșu” au fost de numai 1,4 kilograme pe hectar, jumătate din cifra înregistrată în 1998.

Unul dintre cultivatorii de șofran din Pampore, care acum 12 ani, în timpul sezonului de recoltare, producea 2 kilograme la hectar, a obținut o producție de aproximativ 30 de grame în 2020. Seceta din acești ultimi ani a afectat dramatic producția de șofran, iar căi de revenire la normal nu se văd.

Sezonul de recoltare, care este la sfârșitul toamnei și durează doar două săptămâni, a fost dat peste cap anul acesta și de pandemia de coronavirus care a impus blocări de securitate de lungă durată.

Istoricii atestă faptul că șofranul a fost cultivat în Kashmir încă din 500 ÎC. Pe plan local, condimentul este adăugat în mâncărurile tradiționale și folosit ca ingredient în Kehwa, o băutură dulce servită la ocazii speciale. În lume, acesta este apreciat pentru utilizarea la gătit și cosmetice, putând ajunge la o valoare de 10.000 de dolari pe kilogram pe piața internațională.

Aproape 90%  din șofranul mondial este cultivat în Iran, dar experții consideră că șofranul din Kashmir este superioară pentru culoarea roșie intensă și aroma distinctă.

În 2010, pentru a diminua efectele schimbărilor climatice, autoritățile indiene au creat un fond de 54 de milioane pentru modernizarea agricolă a fermelor. Proiectul a fost un adevărat succes reușindu-se revigorarea a 3700 de acri de câmpuri de șofran din Kashmir. Din nefericire, proiectul nu a fost continuat din cauza fermierilor care au devastat sistemele de irigare spunând că nu aduc suficientă apă și îngreunează prelucrarea pământului și că semințele de înaltă calitate introduse prin tehnologie au distrus culturile vechi.

Deși mulți dintre fermieri au înlocuit cultivarea șofranului cu cea de mere, care necesită mai puțină apă pentru creștere, guvernul speră că producția renumitului „aur roșu”  mai are o șasă dacă se vor păstra metodele tradiționale de cultivare.