Stiri

România la sfârşit de 2022: Peste 1.000 de dosare penale pentru folosirea artificiilor şi petardelor

5
min
4/1/2023

Oamenii de ştiinţă au avertizat cu privire la efectele negative pe care le au artificiile şi petardele asupra sănătăţii şi mediului.

Deşi folosirea artificiilor şi petardelor este interzisă prin lege, iar oamenii de ştiinţă au avertizat cu privire la efectele negative pe care le au asupra sănătăţii şi mediului, românii au utilizat şi anul acesta materiale pirotehnice.

În perioada 21 noiembrie 2022-4 ianuarie 2023, Poliţia Română a confiscat peste 153 de tone de articole pirotehnice, în cadrul a peste 1.000 de dosare penale întocmite, potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Doar în prima săptămână au fost cercetate în dosare penale 55 de persoane şi au fost aplicate amenzi de 30.215 lei.

Ce spune legea despre folosirea artificiilor şi petardelor

Potrivit articolului 7 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, persoanele fizice nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască materii explozive.

Doar cei care dovedesc calitatea de artificier sau de personal special instruit şi reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform legii pot utiliza materiale pirotehnice.

Conform IGPR, „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă: orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept; comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani; comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”.

Care sunt pericolele pe care le prezintă artificiile şi petardele pentru sănătate şi mediu

La finalul anului trecut, Academia de Ştiinţe din Cehia a cerut interzicerea focurilor de artificii din cauza substanţelor „extrem de toxice” pe care le eliberează în aer.

Cercetătorii au avertizat că substanţele sunt dăunătoare atât pentru sănătatea oamenilor, cât şi pentru mediu, însă au recunoscut că şi puţinele persoane care sunt conştiente de aceste efecte tind să le subestimeze.

„Oamenii inhalează direct acest amestec neobişnuit de otrăvuri şi substanţe cancerigene” emanate de focurile de artificii, a spus el.

De aceea, pe lângă nevoia de a informa populaţia cu privire la impactul negativ al focurilor de artificii, oamenii de ştiinţă pledează pentru limitarea sau chiar interzicerea totală a lor.

Sursa foto: PxHere