Stiri

FOTO Primul pangolin chinezesc s-a născut în Europa. Animalul ar fi fost sursa pandemiei de Covid-19

3
min
16/3/2023

Un pangolin chinezesc s-a născut la o grădină zoologică din Europa în premieră.

Pangolinul a fost suspectat ca fiind o sursă probabilă a pandemiei de Covid-19 de către cercetătorii din China, potrivit publicaţiei ştiinţifice Nature.

Puiul de pangolin de la grădina zoologică din Praga este primul dintre specia lui pe cale de dispariţie care s-a născut pe continentul european, potrivit euronews.com.

Pangolinul chinezesc este originar din sudul Chinei și din sud-estul Asiei și este una dintre cele patru specii de pangolini care trăiesc în Asia. Alte patru specii pot fi găsite în Africa.

Grădina zoo din Praga este a doua din Europa care deţine specia, după ce a primit animalul rar din Taiwan anul trecut, mama puiului născut anul acesta.

De ce sunt pangolinii pe cale de dispariţie?

Mamiferele sunt vânate foarte mult pentru solzii şi carnea lor. Aproximativ 200,000 de pangolini au fost traficaţi în 2019 pentru solzii lor şi sunt folosiţi în medicina tradiţională din Asia, dar şi în alte părţi ale lumii.

Pangolinii se înmulţesc cu dificultate în captivitate, pentru că au nevoie de o hrană specială, dar şi o anumită umiditate şi o temperatură specială.

Foto: Adobe Stock