Stiri

Primăriile cu păduri în parcurile naţionale vor primi din acest an compensaţii, anunţă ministrul Mediului

3
min
6/2/2023

Compensaţiile se vor plăti anual, în baza solicitărilor depuse de unităţile administrativ-teritoriale prin ocoalele silvice.

Primăriile care deţin suprafeţe de pădure în parcurile naţionale, în zone cu restricţii de exploatare, vor primi, începând din acest an, compensaţii, a anunţat joi, la Bistriţa, ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna.

Până acum doar privații primeau compensări

„Anul 2023 vine cu o noutate: până acum, pe fondul forestier deţinut de autorităţile publice locale în zone protejate nu se puteau plăti compensaţii pentru primării; începând cu 2023, pentru pădurile deţinute de primării în parcurile naţionale, în zona de protecţie strictă sau în zona de dezvoltare durabilă cu restricţii, vom putea plăti compensaţii. (...)

Poți citi și: Urșii și lupii au sfârtecat cam două sute de animale domestice în 2022 în județul Covasna

Sunt prevăzute în buget. Compensaţiile pentru T1, însemnând restricţie totală de exploatare, au fost de 780 de lei la hectar, dacă nu mă înşel, deci undeva între 750 şi 800 de lei este compensaţie pentru T1. Compensaţia pentru T2 este un pic mai mică. De aceste sume au beneficiat până acum proprietarii privaţi", a explicat ministrul.

Compensaţiile se vor plăti anual, în baza solicitărilor depuse de unităţile administrativ-teritoriale prin ocoalele silvice.

Ministrul Tanczos Barna se arată convins că, dacă aceste compensaţii vor fi corecte şi se vor plăti la timp, primăriile vor avea tot interesul să protejeze şi să preţuiască pădurile din parcurile naţionale.

Sursa foto: PxHere