Stiri

Peștii din Delta Dunării mor pe capete în plasele nescuturate ale pescarilor

4
min
26/8/2022

Guvernatorul Deltei Dunării spune că situaţiile de acest gen ar fi putut fi evitate, dacă pescarii şi-ar fi verificat mai des uneltele de pescuit pe care le-au lăsat întinse în diferite lacuri.

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a înregistrat mai multe situaţii în care peştele a murit în plasele nescuturate ale pescarilor, a declarat pentru Agerpres guvernatorul Rezervaţiei, Gabriel Marinov.

El a mai spus că situaţiile de acest gen ar fi putut fi evitate, dacă pescarii şi-ar fi verificat mai des uneltele de pescuit pe care le-au lăsat întinse în diferite lacuri.

Citește și: FOTO Parcul Regele Mihai, afectat de secetă, abandonat de Primăria Capitalei

„Intervenţia noastră este neacoperită de lege”

"Din păcate, intervenţia noastră este neacoperită de lege. Nu putem decât să stăm de vorbă cu pescarii şi să le atragem atenţia. Situaţii de acest gen, în special vintire neverificate la timp cu mult peşte mort, în diferite stadii de putrefacţie, au fost pe tot cuprinsul Deltei, chiar şi în complexuri lacustre exterioare braţelor Dunării, în Somova-Parcheş sau Razim-Sinoe", a menţionat guvernatorul Marinov.

Citește și: Pentru cele peste 15.000 de PET-uri și doze de aluminiu colectate de participanții la Electric Castle, Lidl România donează 200.000 de lei pentru renovarea castelului Bánffy din Bonțida 

În condiţiile scăderii cotelor Dunării, zonele de pescuit s-au restrâns simţitor pentru pescarii comerciali sau cei care au permise de pescuit familial.

Potrivit sursei, pentru protejarea resursei piscicole, ARBDD a solicitat institutelor de cercetare din Tulcea şi Galaţi măsuri care s-ar putea aplica în perioada următoare.

Sursa foto: Wikimedia Commons/ Radu Costel