Solutii

Performanță în reciclare cu tehnologia EREMA

3
min
2/5/2022

Producătorul de echipamente de reciclare EREMA a stabilit un nou standard în sectorul post consum pentru producerea reciclatului de cea mai înaltă calitate posibilă.

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA aprobase în 2019 conformitatea contactului cu alimentele a HDPE post consum (PCR-HDPE) produs cu sistemul brevetat INTAREMA® TVEplus® RegrindPro® în combinație cu modulul ReFresher. Aceasta a deschis noi oportunități pentru închiderea cercului în realizarea de ambalaje alimentare din polietilenă de înaltă densitate (HDPE).

"Aprobarea FDA denotă faptul că noile ambalaje alimentare pot conține până la 100% HDPE din produse post consum reciclate (PCR) folosind acest proces de reciclare”, spune Clemens KITZBERGER, Business Development Manager din cadrul EREMA pentru sectorul post consum. Materialul de pornire pentru HDPE PCR este un flux post consum compus din 99% recipiente pentru produse alimentare, spre exemplu sticle de lapte și suc. HDPE PCR produs din acest flux poate fi utilizat în productia de sticle, vase alimentare și produse similare.

EREMA obține puritatea necesară a HDPE PCR combinând sistemul verificat de extrudare INTAREMA® TVEplus® RegrindPro® cu modulul ReFresher, o tehnologie extrem de eficientă de eliminare a mirosurilor.;

„Performanțele de decontaminare ridicată ale mașinii noastre se datorează tratării prealabile a materialului menținut timp de o oră în unitatea de precondiționare a extruderului de reciclare și îndepărtării ulterioare a substanțelor mirositoare cu volatilitate scăzută din granule prin sistemul ReFresher”, spune Michael HEITZINGER, Director General EREMA GmbH, explicând avantajele calitative ale acestui proces de reciclare.

Eficiența ReFresher a fost testată și confirmată printr-un test separat, folosind materiale de intrare extrem de contaminate. În mod special, deoarece ReFresher folosește energia latentă a granulelor preîncălzite prin procesul de extrudare, acest sistem economisește energie.

Această tehnologie de reciclare a fost factorul decisiv în proiectul comun al Werner & Mertz cu Grupul EREMA și GrünePunkt pentru lansarea primei sticle de gel de duș fabricată 100% din HDPE PCR provenind din material colectat în saci galbeni (deșeu menajer), aprobată în lume, destinată ambalării produselor cosmetice.

EREMA premiată pentru Mașina de Reciclare a Anului

La ceremonia de decernare a premiilor din cadrul Plastics Recycling Show Europe de pe 5 noiembrie de la Amsterdam, EREMA a fost desemnată câștigătoare pentru sistemul său de reciclare INTAREMA® TVEplus® RegrindPro® + ReFresher la categoria Mașina de Reciclare a Anului.

Juriul a recunoscut această inovație drept un salt uriaș în reciclarea materialelor plastice, prin tehnologia extrem de eficientă de eliminare a mirosurilor neplăcute provenite de la deșeurile de plastic, ceea ce permite materialelor reciclatelor să înlocuiască materialele plastic virgine în aplicații de vârf. Acest tip de inovație este esențială pentru îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene privind procentul de granule reciclate conținute în materialele plastice care intră în contact cu alimentele.

Piața aprobă, de asemenea, premierea tehnologiei EREMA. Până la sfârșitul anului 2021, clienții EREMA vor produce cu ajutorul acesteia 450.000 de tone de granule reciclate de înaltă calitate.

Echipa EREMA prezintă cu mândrie Premiul pentru Inovația Anului în Mașini de Reciclare.

„Suntem foarte mulțumiți de acest premiu, deoarece este o dovadă vizibilă a capacității de inovare a companiilor noastre și a calității remarcabile a sistemului de reciclare premiat”, spune Michael Heitzinger, Managing Director EREMA GmbH.

Grupul EREMA

EREMA (cu cele două unități de afaceri POWERFIL și KEYCYCLE) împreună cu 3S, PURE LOOP, UMAC și PLASMAC fac parte din Grupul EREMA. Suplimentar față de filialele din SUA, China și Rusia, grupul de companii operează încă 50 de agenții care se găsesc pe cele 5 continente, pentru a oferi o rețea fiabilă pentru implementarea soluțiilor personalizate de reciclare a materialelor pentru clienții din întreaga lume.