Life Style

O școală ca afară, la noi, la țară. Smart School la Ciugud.

12
min
21/10/2020

Cădire smart, laptopuri, table inteligente, aer purificat, muzică pe holuri.

Am promis că revenim cu un nou reportaj din Ciugud, comuna de lângă Alba Iulia, unde cei ce se ocupă de administrație au găsit finanțare pentru o școală așa cum nu există în cele mai multe dintre orașele mari ale țării. Prima școală „smart” din mediul rural a fost realizată la Ciugud cu o finanțare europeană de aproape 500.000 de euro și un credit de aproximativ aceeași valoare. Exact ce scriam și în reportajul anterior, despre faptul că nu lipsa banilor e problema în România, ci lipsa voinței, a viziunii și respectului pentru calitatea vieții oamenilor care pornește, desigur, de la educație.

Să începem cu lucrurile de bază: dacă la începutul anului 2018, în România existau peste 2600 de școli cu toaletă în curte și condiții mizere pentru copii, și din păcate, cele mai multe au rămas la fel până azi, la Ciugud nu se poate pune această problemă. Toaleta este una modernă, există și o încăpere pentru persoanele cu handicap, iar săpunul și dezinfectantul nu lipsesc niciodată.

Smart School din Ciugud a fost inaugurată în 2019 și beneficiază de o clădire controlată de pe o tabletă sau de pe telefoanele mobile ale administratorilor. Luminozitatea și climatizarea școlii sunt reglate automat, iar iarna, căldura în școală pornește singură cu douăzeci de minute înainte de venirea copiilor, astfel încât la începerea cursurilor să fie temperatura optimă. Aerul este și el purificat și dezinfectat de un aparat românesc cu care ciugudenii se mândresc. Pare un film SF, mai ales că știm ce probleme sunt în școlile românești de la sate, dar este o realitate cât se poate de palpabilă pentru cei 160 de copii care învață în Ciugud și merg zilnic cu bucurie la școală.

Fiecare elev beneficiază de un laptop din partea școlii, iar ei lucrează direct în Cloud, fără harduri, pe modelul green. Site-urile pe care navighează sunt doar cele sigure, potrivite vârstei, aparatura fiind setată în acest fel. În pauze, pe culoare se aud acordurile unor melodii liniștitoare, iar clasele sunt dotate cu table inteligente. Ce înseamnă asta? Fiecare tablă în parte poate avea diverse interfețe, de la "old school board" la caiet de dictando, de matematică sau portativ, în funcție de ora ce urmează să fie predată. Apoi fiecare tablă poate memora lecția, astfel încât dacă un elev a lipsit de la oră sau vrea să revadă ce s-a predat, poate accesa cu ușurință lecțiile salvate pe tablă și apoi în aplicația din laptopul său. Totodată, dacă din motive de sănătate elevii lipsesc de la școală, ei pot asista live la ore pe o platformă, astfel încât să nu piardă nimic, clasele fiind dotate cu camere video.

Smart School din Ciugud asigură copiilor cursuri de prim ajutor, pentru că, așa cum spune un puști: „este important să știm ce să facem dacă ne lovim atunci când cădem de pe bicicletă sau dacă bunicul face iar vreo boacănă prin curte și se lovește.” De altfel, copiii sunt organizați într-o Patrulă Eco și merg din casă în casă pentru a-i învăța pe adulți cum să colecteze resturile menajere separat. În școală, colectarea se face pe 5 fracții, iar fiecare copil îți poate preda la orice oră o lecție despre ecologie și mediul înconjurător.

În viitorul apropiat, adică în următorii ani, această școală va deveni afterschool pentru că deja există un proiect ambițios, al unui adevărat campus școlar, cu teren de sport, zonă verde și săli de clasă ultramoderne. Totul va fi creat pe aceleași principii ale sustenabilității, cu grijă față de mediul înconjurător.

Va invităm să vedeți un reportaj despre o școală din mediul rural, unde nu doar școala este Smart, ci și administratorii, primarul și profesorii, reprezentând excepția în România, deși ar trebui să reprezinte normalitatea.

Ciugud To Be True! Da, se poate și la noi.