Stiri

Cel mai mare parc din Sectorul 2 va fi reamenajat

4
min
5/7/2023

Parcul Plumbuita, cel mai mare parc din Sectorul 2, va fi reamenajat şi modernizat complet.

Insula Plumbuita era „efectiv o groapă de gunoi”, de unde s-au scos peste 800 de tone de gunoi, iar acum va fi amenajată cu tematică sportivă, potrivit Primăriei Sectorului 2.

„Intenționăm să amenajăm în Parcul Plumbuita astfel încât să devină atractiv pentru toată lumea - indiferent de vârstă, preferințe și nevoi. Astfel, vom avea două terenuri de multisport, teren de volei, mese de ping pong, zonă cu aparate de fitness, locuri de joacă, zone de picnic cu foişor”, a transmis primăria într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Vom avea noi piste de alergat, piste de bicicletă (ce vor fi conectate cu viitoarea pistă pe care vrem să o amenajăm de-a lungul Salbei de Lacuri), mobilier urban modern de calitate, zonă de picnic si grătare, mese de şah şi ping-pong, terenuri de sport, aparate de fitness, dar şi alte facilităţi”, au mai anunţat autorităţile locale.

Zonele care sunt „efectiv părăsite” în prezent, vor fi readuse la viaţă. Terasementul de la Intrarea dinspre Tei Toboc va fi refăcut şi va fi amenajată o zonă de belvedere, o zonă de picnic şi o zonă de citit în natură, iar în zona din jurul Mânăstirii Plumbuita vor fi amenajate terenuri de sport, o zonă de bare pentru exerciţii fizice, skate park şi foişoare.

Parcul Plumbuita I va avea patru noi locuri de joacă, respectiv două tiroliene, un traseu de căţărat şi un loc cu echipamente de joacă adaptate persoanelor cu dizabilități, iar Parcul Plumbuita II va fi dotat cu hamace, şezlonguri şi pistă de skate.

„Vor fi refăcute aleile și reconfigurată circulația prin parc. Vegetația va fi revitalizată prin noi plantări, dar şi prin montarea unor sisteme de irigat. Referitor la irigație, vom retehnologiza camera de pompare existentă deja, astfel încât să putem iriga cu apă direct din lac”, a transmis Primăria Sectorului 2.

„Între Insula Plumbuita și Parcul Plumbuita I, râul Colentina are un braț mort, o zonă în care apa nu circulă, iar vara se produc mirosuri neplăcute. Prin această retehnologizare, asigurăm circuitul apei. Fie pentru irigații, fie o putem pompa în sistemul de preaplin al lacului și astfel o circulăm pe sub parc către Plumbuita II. Totodată, refuncționalizăm celebra fântână din lac”, a adăugat primăria.

„În ultima şedinţă de Consiliu Local au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru această investiţie. Avem nevoie de această documentaţie pentru a aplica și obţine fonduri europene prin Programul Operaţional Regional, apel ce se va deschide curând”, au mai transmis autorităţile.

Foto: Primăria Sectorului 2/Facebook