Stiri

Londra: Sub presiunea ecologiștilor, Royal Opera House a pus capăt parteneriatului cu gigantul petrolier BP

6
min
27/1/2023

Royal Shakespeare Company a renunţat la sponsorizarea oferită de către British Petroleum în 2019.

Royal Opera House din Londra a anunţat miercuri că a pus capăt contractului de sponsorizare cu gigantul petrolier BP, pe fondul presiunii tot mai mari asupra instituţiilor culturale care au parteneriate cu companiile care exploatează combustibili fosili, informează AFP.

„Am convenit ca parteneriatul să nu se prelungească dincolo de decembrie 2022, când contractul s-a terminat", a declarat un purtător de cuvânt al Royal Opera House.

„Mulţumim BP pentru sprijinul financiar acordat de-a lungul a 33 de ani, care a permis ca mii de oameni din întreaga ţară să asiste gratuit la spectacole de balet şi de operă", a adăugat el.

National Gallery renunță la Shell

Deşi Royal Opera House nu a precizat oficial motivul pentru care parteneriatul s-a încheiat, din ce în ce mai multe instituţii culturale britanice întorc spatele companiilor petroliere, devenite nişte "mecena" indezirabili, sub presiunea artiştilor şi a activiştilor de mediu.

Poți citi și: VIDEO EXCLUSIV De ce deschiderea drumului forestier Vadul Moldovei din pădurea Băneasa nu este o soluție pentru locuitorii din Greenfield

Royal Shakespeare Company, prestigioasa companie de teatru cu sediul în Stratford-upon-Avon, oraşul natal al lui William Shakespeare. a renunţat la sponsorizarea oferită de către British Petroleum în 2019.

La Londra, National Portrait Gallery a pus la rândul său capăt parteneriatului cu compania petrolieră la sfârşitul anului 2022, urmând astfel exemplul altor instituţii culturale precum British Film Institute, National Theatre, National Gallery şi Southbank Centre, care au renunţat în ultimii ani la sprijinul oferit de Shell.

British Museum şi Science Museum au fost vizate şi ele de activiştii de mediu, care solicitau încetarea parteneriatelor lor cu companiile petroliere, însă până în prezent nu au întrerupt legăturile lor controversate cu aceste companii.

Întrebat în 2019, după ce activiştii au perturbat o expoziţie temporară sponsorizată de BP, British Museum a precizat pentru AFP că "înţelege" preocupările activiştilor, dar a subliniat că astfel de expoziţii sunt "costisitoare de pus la punct şi nu pot fi organizate decât cu acest tip de sprijin".

Sursa foto: Wikimedia Commons/ Peter Suranyi/ CC BY-SA 3.0