Stiri

În Groenlanda se formează insule din cauza încălzirii globale (STUDIU)

3
min
10/4/2024

Topirea calotei glaciare din Groenlanda cauzează creşterea nivelului solului imensei insule arctice şi crearea de noi insuliţe, cauza principală fiind încălzirea globală, potrivit cercetătorilor danezi.

„Din cauza pierderii de masă în Groenlanda, pământul se ridică”, a spus cercetătorul Danjal Longfors Berg de la Universitatea Tehnică din Danemarca (DTU), autorul principal al unui studiu din revista „Geophysical Research Letters”.

Roca de bază din Groenlanda a crescut în medie cu 20 de centimetri din 2013 până în 2023, un fenomen „alarmant”, a adăugat el, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Măsurată de 61 de staţii GPS situate de-a lungul coastelor, ridicarea, care ar putea ajunge la doi metri pe secol, dezvăluie de asemenea noi insuliţe în jurul teritoriului autonom danez, care are 2,2 milioane de kilometri pătraţi.

„În Groenlanda, pământul mamă se ridică mai repede decât creşte nivelul oceanului şi, în unele locuri, când pământul se ridică, depăşeşte nivelului mării şi apoi avem aceste noi insule”, a spus Longfors Berg.

Pe termen lung, „suprafaţa totală a Groenlandei va creşte (...), dar, la început, poate sunt doar câteva pietre”, a adăugat el.

Potrivit unui studiu publicat la începutul anului 2023, jumătate dintre gheţarii de pe Pământ vor dispărea până la sfârşitul secolului din cauza schimbărilor climatice. Topirea lor contribuie la creşterea nivelului mării.

În Groenlanda, „există anumite regiuni în care toată această masă pierdută nu va putea fi recuperată niciodată, chiar dacă avem o mică era glaciară” a mai spus cercetătorul.

Foto: Freepik