Stiri

Din cauza poluării, comuna Sadu a renunțat la arderea cauciucurilor de Mătăuze. Se revine la obiceiul roților din cârpe și paie

3
min
21/2/2023

Tinerii necăsătoriți au decis să devină ecologiști.

Mătăuzele, obicei păstrat de sute de ani în comuna Sadu din județul Sibiu, va scoate și în această duminică, 26 februarie, tinerii și tinerele din case pentru a lua parte la ritualul păstrat din moși strămoși. De anul trecut, obiceiul se face în totalitate așa cum era acum sute de ani, întrucât mătăuzele din cauciuc sunt înlocuite de cele din resturi textile și vegetație uscată, notează Turnul Sfatului.

Tineri necăsătoriți, dar ecologiști

Comuna Sadu se află în aceste momente în pregătire pentru evenimentul care va avea loc în această duminică. Obiceiul este reluat an de an odată cu lăsarea secului, înainte de intrarea în Postul Paștelui. Tinerii neînsurați se adună pe dealurile comunei Sadu și pun în practică mătăuzele. Ei aprind focuri uriașe pe dealurile satului și strigă numele fetelor nemăritate, care privesc spectacolul din vale, pentru a le da de veste să se grăbească la măritiș.

Poți citi și: Importurile de deșeuri, camuflate în produse second-hand. Zeci de tone zilnic la câte un punct de frontieră

Decizia de reveni la resturi textile și la vegetație uscată vine din grija față de mediu, dar și pentru a aduce obiceiul mai aproape de origini, de cum se practica acum sute de ani, când nu existau cauciucuri, explică Valentin Ivan, primarul comunei Sadu.


foto: Facebook/Comuna Sadu