În contextul României, acest lucru e probabil să conducă la o creștere a sărăciei energetice în rândurile gospodăriilor sărace. Pentru a preveni astfel de situații este necesar ca statul să investească fondurile obținute în urma taxării emisiilor într-un mod sistematic, tocmai pentru a evita crize sociale, ne informează Infoclima.

Pe data de 14 iulie 2021, Comisia Europeană a lansat spre dezbatere Fit for 55, un pachet legislativ ce include 13 reforme în domeniul politicilor energetice și de protecție a mediului.

Acest efort este parte a Pactului verde european, un demers amplu al Comisiei Europene de a decupla creșterea economică de consumul nesustenabil de resurse. Prin urmare, scopul principal al reformelor Fit for 55 este facilitarea atingerii obiectivului asumat, de reducere a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) cu 55% în 2030 față de anul 1990.

În consecință, laitmotivul Fit for 55 rămâne taxarea carbonului, fie prin extinderea actualului sistem aflat în vigoare la nivelul Uniunii Europene (de exemplu includerea sectorului de transport maritim în actualul EU ETS), fie prin dezvoltarea unei noi piețe de carbon ce urmează sa includă sectoare neacoperite până în prezent (de exemplu taxarea emisiilor provenite din energia termică folosită pentru încălzirea clădirilor).

Încă de la lansarea Fit for 55, criticile venite din spațiul public s-au concentrat pe impactul social pe care extinderea taxării carbonului l-ar putea avea în domenii cu un grad sporit de vulnerabilitate al consumatorului, precum încălzirea locuințelor. Deși legitime, astfel de critici omit detalii importante, precum introducerea de noi măsuri sociale prin Fit for 55, tocmai pentru a se asigura că tranziția spre o economie sustenabilă este în primul rând o tranziție justă.

De ce este necesar să taxăm emisiile de carbon?

În momentul de față, oamenii de știința au ajuns la un consens în ceea ce privește efectul emisiilor de carbon asupra sistemul climatic al Pământului. Astfel, aceste emisii contribuie direct la încălzirea globală, fiind una din principalele cauze ale crizei climatice cu care ne confruntăm, menționează Vlad Surdea-Hernea, doctorand în cadrul Central European University, unde cercetează impactul politicilor climatice asupra Europei Centrale și de Est.

Nivelul ridicat al emisiilor de carbon se datorează faptului ca producătorii nu sunt afectați direct de costurile poluării, aceste costuri sociale fiind resimțite de întreaga societate. În termeni economici, asta înseamnă că emisiile de carbon sunt o externalitate negativă. Soluția principală propusă de cercetători este taxarea carbonului. Astfel, se urmărește principiul conform căreia producătorul care generează emisiile trebuie să fie responsabil pentru costurile asociate acestui proces.

Cum se taxează carbonul la nivelul Uniunii Europene?

Dincolo de posibilitatea fiecărui stat de a crea propriul sistem de taxare a emisiilor de carbon, EU ETS (European Union Emissions Trading System) funcționează ca o piața centralizată, pan-Europeană.

EU ETS acoperă emisiile de carbon provenite de la peste 10.000 de instalații poluante aflate în toate cele 27 state membre ale UE, cât și în state terțe precum Islanda, Norvegia si Liechtenstein. Momentan, această piață de carbon funcționează în sectoare precum producerea de energie electrică, activități industriale (producere de ciment, oțel, aluminiu sau rafinarea petrolului), și transportul aviatic din spațiul aerian intra european.

In cadrul acestui sistem, UE impune o cotă maximă de emisii de carbon (si alte gaze cu efecte de seră, precum oxizii de azot sau perfluorocarburi) care pot fi generate pe o perioadă de un an în cadrul tuturor instalațiilor acoperite de ETS. Fiecare producător responsabil de aceste instalații are obligația, la final de an, să prezinte certificate de emisii (EUA) care atestă dreptul de a emite gaze cu efect de seră.

Pentru fiecare tonă de gaze emise este necesar un certificat separat. Deși o parte din aceste certificate este oferită gratuit instalațiilor de către UE, în cazul în care producătorii emit mai multe gaze cu efect de seră decât cota gratuită de certificate EUA, aceștia au obligația să achiziționeze noi certificate de pe piața liberă. În momentul de față, prețul unui certificat, deci și al unei tone de dioxid de carbon, este de peste 55 EUR.

Cine plătește de fapt, pentru ETS?

Chiar dacă teoretic aceste certificate sunt achiziționate de către proprietarii instalațiilor aflate sub incidența EU ETS, realitatea este că o bună parte din aceste costuri sunt transferate către consumatorii finali. Deși capacitatea diverșilor actori economici de a transfera costurile către consumatori diferă (in unele cazuri, cum ar fi sectorul aviatic, consumatorii au mai multe alternative de transport, și deci o posibilitate mai mare de a refuză prețurile noi impuse de companiile aeriene), studiile arată că cel puțin un sfert din prețul carbonului (și al celorlalte gaze cu efect de seră) este plătit de noi, și nu de către producători.

Ce efecte sociale are taxarea carbonului?

Odată acceptată premisa conform căreea prețul carbonului afectează întreaga societate, e important de înțeles că modul în care acesta ne afectează nu este uniform. Astfel, taxarea emisiilor de carbon poate avea o serie de efecte indirecte asupra bunăstării socio-economice prin:

• Creșterea prețului la energie, și prin urmare costurilor pe care gospodăriile le au lunar pentru electricitate și încălzire.
• Creșterea costurilor de producție ale bunurilor și serviciilor cu un nivel mare de emisii. Acest lucru scade rata de profitabilitate a companiilor din aceste sectoare economice și, în consecință, valoarea muncii prestate de angajați.

Prin urmare, putem spune că taxarea emisiilor de carbon este resimțită mai puternic de persoanele care lucrează în industrii poluante, folosesc energie electrică provenită din surse „murdare” (precum lignit sau huila) sau dețin active financiare la companii cu rate mari de emisii de gaze cu efect de seră.

Mai mult decât atât însă, studiile arată că persoanele cu venituri scăzute sunt cele mai afectate de taxarea emisiilor de carbon. Acest lucru se întâmplă tocmai pentru că gospodăriile sărace tind să cheltuiască o mai mare parte a veniturilor pentru costuri asociate cu energia (de exemplu, o factura de 100 RON pentru energie electrică la un salariu minim se resimte mult mai puternic decât o factură de 250 RON la un salariu de 6000 de RON).

Tocmai pentru că aceste gospodării, ce au un venit fix și nu au capacitatea de a pune deoparte sume semnificative, nu dețin alternative pentru a se îndepărta de produsele cu o „amprentă de carbon” mare, taxarea carbonului îi afectează direct și pe termen lung.

Care este impactul probabil asupra României?

România este un caz special, tocmai pentru că este unul dintre cele mai puțin bogate, dar totodată cele mai polarizate socio-economic, state membre ale Uniunii Europene. Astfel, impactul taxării carbonului este probabil să fie resimțit în mod disproporționat de către cele mai sărace comunități. Aceasta stare de fapt e argumentată de câteva elemente specifice României:

• Flota de vehicule foarte veche, ce se bazează pe un consum masiv de carburanți ineficienți.
• Starea deplorabilă a locuințelor în zona rurală a țării, unde consumul de energie termică și electrică pentru încălzire este în continuă creștere.
• Practicarea agriculturii de subzistență, o ramură a economiei care implică activități extrem de intense din punct de vedere al emisiilor și care, indirect, este afectată de taxarea carbonului.

Ce măsuri pot preveni astfel de efecte negative?

Dezbaterile despre impactul social al taxării emisiilor de gaze cu efect de seră, în particular al emisiilor de carbon, sunt prezente în spațiul public european și global. Multiple soluții la aceasta problemă au fost evidențiate, fiecare având o serie de avantaje și dezavantaje:

• O primă propunere ar fi constituirea unui fond național (sau european) care să colecteze toți banii obținuți în urma vânzării de certificate de emisii (EUA). Acest fond ar urma să plătească înapoi fiecărui cetățean o sumă de bani, în funcție de venitul lor. Astfel, persoanele vulnerabile ar putea fi ajutate să treacă mai ușor prin acest proces de „tranziție verde”, evitându-se riscul sărăciei energetice.
• O altă propunere este ca odată cu introducerea unei taxe pe carbon, alte taxe să fie reduse. De exemplu, o reduce a taxelor pe muncă ar putea să fie benefică tocmai celor cu venituri reduse, ușurându-le accesul la alternative energetice mai puțin intensive din punct de vedere energetic.  
• În ultimul rând, se vorbește despre investirea tuturor banilor obținuți în urma taxării carbonului pentru finanțarea unor proiecte de cercetare în domenii verzi. Astfel s-ar reduce semnificativ costurile pentru noile tehnologii, făcându-le mai accesibile și crescând posibilitatea oamenilor de a alege opțiuni cu un nivel mai mic de emisii de carbon.

‍

‍

‍

‍