Conform unei analize realizate de biologul Carla Andreea Culda pentru site-ul Infoclima.ro, în general, călătoriile aeriene globale facilitează răspândirea rapidă a speciilor invazive (în principal a insectelor) în noi regiuni geografice în care acestea nu ar fi putut anterior să trăiască.

Clima le-a oferit speciilor invazive condiții prielnice să supraviețuiască și să se reproducă.

În acest sens vedem deja apariția țânțarilor tigru în București sau de tufiș asiatic în Cluj-Napoca ca rezultat direct a creșterii interacțiunilor cu zonele de origine a acestor insecte. Important de reținut, prezența unei specii de țânțar nu implică obligatoriu prezența agenților patogeni transportați de țânțari și a bolii pe care aceștia o provoacă.

Este important să înțelegem modul în care aceste specii călătoresc, se adaptează, se dezvoltă pentru a ne asigura că nu expunem riscului biodiversitatea și bunăstarea comunităților noastre.

Recent, în România au fost raportate cazuri importate de dengue, Zika, febră galbenă și chikungunya. Aceste boli sunt specifice zonelor tropicale și subtropicale. Cum au ajuns aceste boli în România?

Cazurile raportate, cazuri de import, provin de la turiștii români care au fost în regiuni tropicale cu acest risc de infecție. Călătoriile populației umane duc la o creștere semnificativă a incidenței cazurilor importate și pot reprezenta un risc de răspândire/apariție a bolilor exotice.

Numai să ne gândim că în anul 2018 s-a înregistrat aproximativ 1 miliard de călătorii din transportul aerian la nivelul Uniunii Europene potrivit Eurostat Statistics Explained.

Un alt aspect îl reprezintă structura economiei globale care facilitează schimburile de mărfuri, bunuri din diferite zone geografice ale lumii. Astfel, acest proces intervine în răspândirea speciilor invazive (insecte, plante) în zone inaccesibile în trecut pentru acestea.

În România vedem deja exemple de specii invazive spre exemplu țânțarul tigru, Aedes albopictus, descoperit în anul 2012 în București. Această specie de țânțari este originară din zona temperată și/sau tropicală a Asiei.

În următorii ani, această specie s-a răspândit în mai multe orașe din țara noastră fiind raportată în mai multe studii axate pe distribuția și răspândirea speciei exotice pe teritoriul României.

În Cluj-Napoca, studiile recente au evidențiat prezența unei noi specii exotice – țânțarul de tufiș Asiatic, Aedes japonicus japonicus. Raportările s-au realizat din zona aeroportului internațional ‚Avram Iancu’ din Cluj-Napoca. Această specie nu este considerată un vector major în transmiterea bolilor, dar se cunoaște din literatura de specialitate că transmite mai multe flavivirusuri (ex. West Nile, encefalita japoneză, chikungunya, febra dengue, LaCrosse, encefalita ecvină de est, encefalita St. Louis, febra Rift Valley, virusurile Zika și Usutu) precum și viermii cilindrici (ex. Dirofilaria immitis și Dirofilaria repens). În conformitate cu Raportul epidemiologic anual al ECDC din 2018, în România s-a înregistrat un număr semnificativ de cazuri al Encefalitei West Nile (267 de cazuri confirmate și 43 de decese).

View fullsize

România este una dintre locațiile/ destinațiile din Europa unde s-au răspândit specii noi de țânțari. Efectul globalizării în continuă creștere împreună cu schimbările de mediu și climatice facilitează țânțarilor să cucerească noi teritorii, astfel ajungând la noi în țară.

Introducerea acestora a fost mediată în principal de activitățile umane, în special prin comerțul internațional cu anvelope uzate și plante ornamentale, spre exemplu bambusul dintr-o zonă infestată în zone noi.

Note de cercetare din Galapagos - arii geografice diferite, mecanisme similare

Ceea ce observăm întâmplându-se în România, este de fapt parte a unui mecanism global.

Chiar dacă mergem în cele mai izolate locuri din lume putem vedea cum prezența antropică și schimbările care au loc în mediul înconjurător pot duce la dinamici periculoase pentru populațiile locale, atât la animalele din fauna sălbatică cât și la oameni.

Ca să înțelegem mai bine acest proces dinamic, am plecat în locul unde acum aprox. 100 de ani s-a conturat teoria evoluționistă, în Insulele Galapagos.

Pe acest teritoriu izolat de continent dar totodată interconectat cu el, în mijlocul Oceanului Pacific speciile endemice (cintezele lui Darwin, boobies cu picioare albastre și roșii, iguane, țestoasele gigantice, leii de mare, pinguini, etc.) au fost nevoite să se adapteze și să trăiască împreună cu animalele domestice și oamenii.

Odată cu introducerea animalelor domestice pe acest teritoriu, au fost introduși noi patogeni (bacterii, virusuri, paraziți) necunoscuți de viețuitoarele sălbatice.

Din punct de vedere a sistemului imunitar aceste specii de animale sunt mai susceptibile la infectarea cu noii agenți patogeni, deoarece în istoria lor evolutivă nu s-au întâlnit cu acești patogeni proveniți de la animalele domestice.

Un aspect esențial este că lumea patogenilor este specifică fiecărui grup de viețuitoare. Astfel, o dată ce animalele domestice (câini, pisici, etc.) pătrund tot mai des în teritoriul animalelor sălbatice șansele de a se transmite diferite boli de la un grup la altul crește. Acest lucru la rândul său poate duce la creșterea vulnerabilității speciilor sălbatice.

În cazul studiului nostru, leul de mare de Galapagos (Zalophus wollebaeki) este una dintre speciile endemice amenințate de animalele domestice introduse, în special de câini. Coloniile leilor de mare se găsesc în apropierea așezărilor umane fiind în contact strâns cu câinii domesticii ceea ce crește riscul de transmitere a agenților patogeni de la câini la leii de mare.

Deoarece câinii sunt rezervoare pentru altă categorie de paraziți, interacțiunea acestora (directă și/sau indirectă) cu leii de mare poate duce la transmiterea acestor paraziți către leii de mare.

Cei din urmă, pentru că nu au interacționat niciodată cu acești paraziți, pot fi mult mai vulnerabili în fața acestor noi paraziți deoarece ei, momentan nu au mecanisme de luptă împotriva acestora.

Datorită absenței unor date legate de transmiterea bolilor de către paraziții cu mai multe gazde, vara trecută am pornit în colectarea și examinarea probelor de sânge de la câinii de pe Insula San Cristobal, Galapagos cu scopul de a evalua riscul de transmitere a unui parazit, Dirofilaria immitis.

Acest parazit are ca și gazdă finală câinele, dar de asemenea se numără omul cât și carnivorele sălbatice. Acest parazit se transmite pe cale vectorială (o cale de tranziție dintre gazde) prin intermediul speciilor de țânțari.

Cu alte cuvinte acest vierme al inimi canin nu își poate finaliza dezvoltarea (ciclul de viață) fără prezența acestor țânțari în mediu. Pe acest teritoriu insular, există trei specii de țânțari introduși în diferite perioade ale timpului (Aedes aegypti, Aedes taeniorhynchus, Culex quinquefasciatus).

Aceste trei specii pot transmite și altele virusuri, precum febra galbenă, Zika, febra dengue, chikungunya și viermi cilindrici (viermele inimii canin, Dirofilaria spp.) care afectează sănătatea indigenilor precum și a animalelor sălbatice.

Este foarte posibil odată cu primii oameni ajunși în aceste insule izolate și mai ales turiștii să fie responsabili pentru aducerea țânțarilor în acest teritoriu. Ulterior, climatul prielnic și umiditatea crescută au contribuit la răspândirea celor trei specii de țânțari în Insulele din Galapagos.

Analizele făcute la centrul științific de pe Insula San Cristobal (Galapagos Science Center) au indicat prezența viermelui canin – D. immitis, la câinii domestici care trăiesc în imediata apropiere a leilor de mare.

Acest lucru împreună cu prezența vectorilor (țânțarii) reprezintă un risc de transmitere a viermelui canin la aceste mamifere marine care sunt protejate.

De ce contează la nivel global ce se întâmplă pe Insulele Galapagos?

Ce am descris mai sus, deși pare extrem de localizat, o problemă pe insulele Galapagos, descrie defapt un mecanism global, ceva la ce ar trebui să fim foarte atenți. A

vând în vedere cât de interconectată este lumea de astăzi, riscul răspândirii agenților patogeni este extrem de mare (Covid-19 cred ca e cel mai bun exemplu în acest sens).

Europa în acest context reprezintă o rută frecventă de transport facilitând astfel transmiterea agenților patogeni tropicali și subtropicali pe cale vectorială prin intermediul țânțarilor introduși.

Adesea speciile de țânțari au un rol esențial în dinamica bolilor provocate de agenții patogeni și de asemenea sunt implicate în transmiterea agenților patogeni cu impact asupra sănătății publice.

În ultimii ani, în Europa, a crescut interesul de monitorizare a răspândirii speciilor de țânțari exotici din genul Aedes. Speciile raportate în diferite țări ale Europei au fost: Aedes atropalpus, Aedes aegypti, Aedes albopictus, Aedes japonicus, Aedes koreicus, Aedes triseriatusi.

Dinamica viului nu poate fi controlată, dar poate fi schimbată de amprenta noastră - a activității noastre de zi cu zi. În contextul actual, am putea spune că s-ar putea lua câteva măsuri de protecție: spre exemplu dezinfecția bagajelor și a persoanelor care călătoresc cu avionul din zone cu risc de infecție în zone fără acest istoric.

De asemenea trebuie avute în vedere și celelalte tipuri de transport: rutier, feroviar și maritim care înregistrează un număr semnificativ de călători. Tot o dată este indicat ca fiecare persoană care călătorește în zone cu potențial de infecții să își ia măsuri de prevenție adecvate înainte de călătorie și la întoarcere.

Sursa foto principală: Wikimedia Commons