CSR

Analiză: 6 din 10 tineri sunt îngrijorați de amenințările la adresa sustenabilității globale

5
min
2/5/2022

Electrolux lansează un studiu de percepție în rândul tinerilor din întreaga lume, cu privire la modul în care aceștia privesc viitorul sustenabil.

Studiul realizat de Electrolux la nivel global analizează modul în care tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 20 ani privesc sustenabilitatea și viitorul planetei, și își propune să extragă soluțiile potrivite prin care poate contribui la dezvoltarea unui stil de viață sustenabil și la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Astfel, pentru a-și continua angajamentele în sustenabilitate din plan local, Electrolux România se alătură programului Ambasadei Sustenabilității, Coaliția România Sustenabilă, participând direct la implementarea strategiei naționale de dezvoltare durabilă.

În linie cu strategia sa de sustenabilitate, Electrolux România a aderat la Coaliția România Sustenabilă, un program platformă care aduce împreună peste 90 de companii responsabile, ONG-uri implicate și lideri de opinie activi din punct de vedere social, ce contribuie la dezvoltarea sustenabilă a României. Coaliția România Sustenabilă (CRS) este o inițiativă înființată de Ambasada Sustenabilității în România ca urmare a planului de implementare și monitorizare a Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă și este recunoscută oficial de Guvernul României ca partener de consultare prin intermediul unui acord de colaborare cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

În cadrul programului, Electrolux România își va consolida practicile de sustenabilitate din companie, acționând în rezolvarea problemelor societății și de mediu cu soluții concrete, aplicabile domeniului său de acțiune. Astfel, Electrolux România va contribui la susținerea a 3 dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă cuprinse în Agenda ONU 2030: 2. Fără foamete, 12. Consum și producții responsabile, 13. Acțiune pentru schimbări climatice.

“Acum, mai mult ca niciodată, vedem cât de important este să răspundem rapid la problemele ce afectează mediul, dezvoltarea comunităților și a societății în general, cu soluții concrete și programe gândite pe termen lung. Viitorul tinerilor și a generațiilor care urmează stau în mâinile noastre, de aceea, ne-am uitat foarte atent la modul în care putem contribui concret în acele sectoare în care este necesară o implicare intensificată pentru a avea o dezvoltare sustenabilă a țării. Răspunsul l-am găsit în rândul echipei Ambasadei Sustenabilității din România și suntem dornici să contribuim la un viitor sustenabil al țării prin programul Coaliția România Sustenabilă. Pentru Electrolux, sustenabilitatea este o prioritate în business și încurajăm și alte companii și antreprenori să se alăture programului și să ne agrenăm forțele împreună pentru o societate mai sănătoasă” a declarat Teodora Juravle, Director de Marketing Electrolux România.

“La Ambasada Sustenabilității în România (ASR) promovăm modelul economic în care companiile, prin parteneriate, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică. De asemenea, le oferim companiilor din România modele de bună practică și acces la cursuri susținute de specialiști străini și români, pentru o tranziție cât mai rapidă și eficientă la noul model economic. Invităm alături de noi companiile preocupate și care investesc în sustenabilitate, așa cum este și Electrolux, pentru a se implica și pentru a lăsa ceva bun în urmă pentru generațiile care vin. Tinerii cer astfel de schimbări din partea companiilor, de aceea este răspunderea noastră ca aceste așteptări să fie întâmpinate de eforturi comune pentru un viitor mai sustenabil” a menționat Dragoș Tuță, Fondator și Director Executiv ASR.

Temerile și așteptările tinerilor cu privire la sustenabilitate

În cadrul unui studiu global derulat pe un eșantion de aproape 14.000 de tineri, din 13 țări, cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, Electrolux a analizat percepțiile și perspectivele lor cu privire la impactul sustenabilității asupra viitorului.

Astfel, 6 din 10 respondenți au declarat că sunt foarte îngrijorați de amenințările globale la adresa unei societăți sustenabile. Când au vorbit despre efectele unui comportament nesustenabil de care se tem cel mai mult, 34% dintre tineri au numit poluarea aerului, 31% pandemia, iar 28% dezastrele naturale. Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre tineri (57%) și-au arătat dorința de a face schimbări drastice în stilul lor de viață pentru a salva planeta.

În privința schimbărilor concrete și așteptărilor avute din partea celor care trebuie să producă schimbarea, tinerii cred mai mult în ei înșiși decât în orice alt actor pentru a fi promotorii și ambasadorii sustenabilității. 37% dintre cei intervievați au numit chiar propria generație ca fiind cea mai potrivită pentru a conduce schimbarea către un viitor durabil. Doar 10% au considerat că adulții sunt capabili să facă schimbările necesare, în timp ce doar 13% cred în capacitățile companiilor.

Care sunt cele mai comune comportamente responsabile în rândul tinerilor?

În contextul creșterii fenomenului risipei alimentare la nivel global, 50% dintre tineri au spus că fac eforturi de combatere a risipei de alimente chiar la ei acasă. De asemenea, tot pentru a avea o abordare sustenabilă asupra mâncării, 48% dintre respondenți au spus că reduc consumul de ambalaje din plastic, iar 38% consumă alimente proaspete.

În același timp, aproape trei sferturi dintre tinerii participanți la studiu consideră că îngrijirea hainelor cu scopul de a le face să reziste mai mult timp este o abordare durabilă a modei. 29% dintre respondenți au considerat că spălarea la temperaturi scăzute este o modalitate eficientă de a avea grijă de haine pentru a le prelungi durata de viață, în timp ce 38% au considerat că lipsa cunoștințelor despre cum să spele haine în mod eficient și cu un impact negativ asupra mediului, îi împiedică de fapt pe oameni să aibă mai multă grijă de hainele lor.

Cum văd tinerii viitorul unei societăți sustenabile?

Pentru tineri, o locuință sustenabilă înseamnă o casă (vilă, bungalow) (32%), o fermă (25%) sau un apartament (20%). În același timp, pentru 33% locuința sustenabilă ar trebui să fie localizată într-o zonă rurală, pentru 23% într-un oraș mic, iar pentru 21% într-o suburbie a unui oraș.

Pentru mulți dintre tinerii chestionați, casa inteligentă a viitorului își poate produce propria energie verde (47%) și poate filtra și reutiliza apa în întreaga gospodărie (45%). Mai mult, tinerii și-ar dori ca într-o casă sustenabilă din viitor să poată realiza umătoarele:

·      40% să își poată usca hainele la aer

·      39% să utilizeze aparate de spălat rufe eficiente din punct de vedere energetic și al apei

·      36% să producă propria mâncare

·      34% să reutilizeze și să facă compost din toate deșeurile alimentare

·      31% să depoziteze produsele alimentare pe termen lung

Rezultatele studiului vor sta la baza inovațiilor și planurilor de dezvoltare sustenabilă a Electrolux, tocmai pentru a se alinia la nevoile și cerințele generațiilor viitoare, pentru care compania își propune să construiască premisele unui stil de viață sustenabil. Mai multe informații din studiu pot fi consultate aici.