Stiri

2019 a fost anul cu cele mai multe dezastre provocate de temperaturile ridicate

3
min
15/8/2020

Cele mai multe dintre orașele europene nu sunt construite pentru a rezista la temperaturi de peste 40 de grade. Schimbarea climatului afectează sănătatea umană.

Un studiu recent despre încălzirea globală, State of Climate Change, publicat de American Meteorological Society, aduce dovezi despre creșterea accelerată a temperaturilor și efectele devastatoare ale acestora asupra ecosistemului. 2019 a fost anul cu cele mai multe dezastre provocate de temperaturile ridicate: incendii violente de pădure au devastat Australia, valuri de căldură mortală au lovit Europa, Japonia, Pakistan și India și aproape 100 de cicloane au adus pagube. Nici zona rece a Pământului nu a scăpat de modificări climatice, ghețarii s-au topit în ritm rapid, anul acesta fiind al 32-lea an consecutiv de topire a ghețarilor cu o viteză alarmantă. În urma cercetărilor, s-a constat că anul 2019 a fost cel mai fierbinte an de când se fac studii meteorologice și că gazele cu efect de seră din atmosfera planetei s-au aflat la cel mai crescut nivel. Astfel, temperaturile medii de la suprafața oceanului au fost pe locul doi, doar în 2016 au fost mai mari, iar nivelul apelor, mărilor și oceanelor a crescut din nou, ciclu care se repetă o dată la opt ani.

Influența gazelor cu efect de seră asupra încălzirii Pământului continuă să crească și asta, în mare parte, din cauza consumului de combustibil fosil din automobile, avioane și fabrici care eliberează poluare care captează căldură și încălzește constant planeta. Nivelul dioxidului de carbon, metanului și oxidului de azot este cu 45% mai mare decât în 1990. Schimbarea climatului afectează întreg ecosistemul Terrei și implict sănătatea umană și a viețuitoarelor, dar și economia mondială. Luna iulie a anului trecut a fost cea mai caldă, o mulțime de țări din jurul lumii au anunțat temperaturi anuale record, au fost înregistrate incendii masive de vegetație și secetă. Cele mai multe dintre orașele europene nu sunt construite pentru a rezista la astfel de temperaturi de peste 40 de grade. Și dacă Australia a pierdut din zona verde și India s-a confruntat cu lipsa apei potabile din cauza valurilor de căldură exacerbate, Groenlanda a pierdut, de asemenea, 197 de miliarde de tone de gheață, echivalentul a 80 de milioane de bazine de înot olimpice. Și asta doar în luna iulie a anului 2019!