Stiri

Va fi lansată prima coaliție internațională privind adaptarea la efectele climatice

3
min
27/1/2021

Lansarea are loc în cadrul unui summit organizat de Olanda, primul stat care abordează problema din acest unghi.

Lideri din întreaga lume se reunesc online luni într-un prim summit consacrat întăririi planetei în fața efectelor schimbărilor climatice. Printre ei se numără președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic Boris Johnson. Summitul este primul care se concentrează asupra efectelor schimbărilor climatice, conform organizatorilor. Precedentele au fost consacrate luptei împotriva cauzelor fenomenului, în special emisiile de carbon.

Reuniunea urmărește să reducă vulnerabilitatea țărilor în fața ridicării nivelului mării, a condițiilor meteorologice extreme şi a penuriilor alimentare.

Cu această ocazie va fi anunțată și o nouă coaliție internațională, numită „Adaptation Action Coalition”, care ar urma să reunească Marea Britanie, Egipt, Bangladesh, Malawi, Olanda, Santa Lucia şi ONU.

Premierul olandez Mark Rutte a declarat că ţara sa, care are o treime din teritoriu sub nivelul mării, are o experiență de secole în protejarea pământurilor în faţa apei şi că speră să o împărtășească şi cu alții.

Dacă nu învățăm să gestionăm consecințele, dacă nu putem să ne adaptăm, impactul va fi dezastruos”, a declarat el într-un mesaj video. „Împreună cu numeroși lideri de pe planetă, voi lansa un program de acțiune pentru adaptare detaliat.”

Potrivit guvernului britanic, noua coaliție va aduce împreună oameni de știință, companii şi grupuri ale societății civile pentru a face schimb de cunoștințe şi bune practici în privința soluțiilor locale, regionale şi globale în gestionarea schimbărilor climatice.

Programul ar putea include consolidarea zidurilor de protecție în faţa mării, dar şi găsirea mijloacelor de a profita de oportunități noi precum perioade de creștere vegetală mai lungi şi apariţia de noi zone pentru culturi, au declarat organizatorii.

„Summitul se va concentra pe obținerea de noi investiții, pentru a garanta că milioane de mici exploatații agricole pot să se adapteze la presiunile exercitate de climă asupra producției alimentare”, explică ONU pe site-ul său. „Organizatorii summitului au cerut o nouă finanțare importantă pentru cercetarea agricolă, un acces extins la serviciile de consiliere pentru agricultori, precum şi la serviciile de gestionare a riscurilor şi de finanțare”, detaliază ONU.