Stiri

Renii şi pinguinii imperiali, printre speciile în pericol de dispariție în următoarele decenii, avertizează WWF

7
min
30/12/2022

Organizaţia a subliniat situaţia disperată a pinguinilor imperiali, spunând că anul acesta nu s-a luat nicio măsură pentru protejarea speciei.

Renii şi pinguinii imperiali se numără printre speciile evidenţiate anul acesta de organizaţia pentru protecţia mediului World Wide Fund for Nature (WWF) pentru a ilustra ameninţările cu care se confruntă mii de animale la nivel global.

42.100 de specii amenințate

Mii de specii se confruntă cu declinul populaţiei şi cu un număr în creştere de ameninţări, a precizat organizaţia în raportul anual publicat joi.

''Lista Roşie internaţională include în prezent peste 42.100 de specii de plante şi de animale ameninţate'', a precizat organizaţia, referindu-se la Lista Roşie a speciilor periclitate realizată de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN).

În 2000, cea mai mare populaţie din lume de reni sălbatici, care trăieşte în regiunea Taimîr din zona arctică a Rusiei, includea un milion de animale. Astăzi, a mai rămas doar un sfert, potrivit WWF, care menţionează schimbările climatice şi braconajul ca principale motive ale declinului.

Organizaţia a subliniat situaţia disperată a pinguinilor imperiali, spunând că anul acesta nu s-a luat nicio măsură pentru protejarea speciei.

''La nivelurile curente ale emisiilor de gaze cu efect de seră, între 80% şi 100% dintre toate coloniile de pinguini imperiali sunt în pericol de extincţie până în 2100'', a spus WWF.

Tigrii din Nepal și balenele cu cocoașă se refac

Între timp, moartea în masă din această vară a peştilor din Râul Oder, situat între Germania şi Polonia, a fost un alt obstacol pentru reintroducerea sturionului baltic după ce mii de peşti tineri au murit, a spus WWF.

În august, mii de peşti au fost descoperiţi morţi în Oder. Potrivit experţilor, cauza morţilor masive a fost deversarea de sare în combinaţie cu nivelul scăzut al apei şi cu temperaturile ridicate, care au dus la reproducerea masivă a unei specii de alge toxice - Prymnesium parvum.

WWF a scos în evidenţă şi exemple pozitive de conservare a speciilor, printre care populaţia de tigri din Nepal, care se recuperează adecvat, precum şi balenele cu cocoaşă din Australia. Aceste animale au fost eliminate din lista de specii periclitate în urma unei creşteri semnificative a populaţiei.

Cu toate acestea, este nevoie de mai multe măsuri pentru protejarea balenelor de la ameninţări precum pescuitul, traficul naval sau poluarea, a precizat organizaţia.

Sursa foto: Wikimedia Commons