Stiri

Ministerul Economiei: 8 milioane de euro pentru Schema de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară

4
min
11/11/2022

Cererile de finanţare, însoţite de documentele aferente conform Ghidului solicitantului se transmit la Registratura Ministerului Economiei.

Ministerul Economiei promovează o schemă de ajutor de stat care vine în întâmpinarea mediului de afaceri încuranjând, astfel, investiţiile în tehnologie verde şi tranziţia la o economie sustenabilă, adaptată la viitorul economic european, potrivit unui comunicat remis miercuri Agerpres.

Ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară

Conform sursei citate, bugetul pentru Schema de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară se ridică la 8 milioane de euro.

"Dezvoltarea durabilă presupune, printre altele, şi tranziţia către o economia circulară, aceasta reprezentând unul dintre obiectivele pe care ţara noastră şi le-a asumat ca stat membru al Uniunii Europene. În acest context, Ministerul Economiei promovează o schemă de ajutor de stat care vine în întâmpinarea mediului de afaceri încurajând, astfel, investiţiile în tehnologie verde şi tranziţia la o economie sustenabilă, adaptată la viitorul economic european.

Toţi cei interesaţi de accesarea de fonduri puse la dispoziţie prin schema de ajutor de minimis pot consulta Ghidul Solicitantului pe site-ul Ministerului Economiei", a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru.

La ce dată se deschide sesiunea de finanțare

Totodată, începând cu data de 19 decembrie 2022, se deschide sesiunea de depunere a cererilor de finanţare în baza schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară, aprobată prin Ordonanţa Guvernului nr 27/2022 privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară, publicată în Monitorul Oficial al României nr 839/26.08.2022.

Cererile de finanţare, însoţite de documentele aferente conform Ghidului solicitantului se transmit la Registratura Ministerului Economiei.

Ministerul Economiei precizează că sesiunea are o durată de 30 zile lucrătoare şi este cuprinsă în perioada 19 decembrie 2022 - 31 ianuarie 2023.

Sursa foto: PxHere