CSR

Locuitori din 10 oraşe din România vor face echipă în Naţionala de Reciclare

5
min
6/10/2020

Naţionala de Reciclare, o super campanie prin cei implicați vor intra în echipă pentru reciclarea dozelor din aluminiu sau a sticlelor PET, în schimbul unor premii!

Asociaţia Alucro, în parteneriat cu GreenPoint Management, PENNY, Coca-Cola HBC, Bergenbier S.A. şi Can Pack Recycling au gândit o campanie națională pentru campioni, care vor fi premiați. 10 orașe din România: Tulcea, Iaşi, Suceava, Bacău, Sibiu, Oradea, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Constanţa și Bucureşti, vor participa la „Naționala de Reciclare”, cu sprijinul autorităţilor locale și cu scopul de a contribui la conştientizarea importanţei colectării şi reciclării dozelor din aluminiu şi a PET-urilor și de a implica oamenii într-un efort comun pentru binele mediului, la nivel de familie, de oraş şi naţional. Primii campioni care au ocazia să debuteze în Naţionala de Reciclare sunt locuitorii oraşului Tulcea, unde caravana campaniei staţionează în perioada 28 – 30 septembrie 2020, în parcarea Hotelului Egreta (Str. Păcii, Nr. 3), locaţie în care locuitorii oraşului sunt aşteptaţi să depună materialele colectate, în schimbul cărora vor beneficia de premii. Tulcenii pot descoperi mai multe despre ediţia din oraşul lor aici. Campionatul de reciclare va continua în oraşele Iaşi (1-3 octombrie), Suceava (4-6 octombrie), Bacău (7-9 octombrie), Sibiu (12-14 octombrie), Oradea (15-17 octombrie), Cluj-Napoca (18-20 octombrie), Târgu Mureş (21-23 octombrie), Constanţa (24-26  octombrie), Bucureşti (27-30 octombrie). Locaţiile de desfăşurare pentru fiecare oraş vor fi comunicate aici. Fiecare înscriere va fi recompensată conform tabelului de marcaj, de la 5 doze până la 45 de doze goale reciclate cu premii pe măsură: doze de bere, cutii de alimente, termos în formă de doză, mixere verticale sau de mână etc. Publicul adult, preocupat nu doar de reciclare, ci şi de sport, va putea să ia parte şi la jocuri interactive la poarta de fotbal instalată în locaţii. În schimbul unui bilet simbolic de participare de 5 doze goale, fiecare participant va putea executa 5 şuturi la poartă şi va avea şansa să primească pe loc un six pack de bere, dacă înscrie minimum 3 goluri.

 „În contexul actual, când resursele sunt limitate şi depinde exclusiv de fiecare din noi să acţionăm cu responsabilitate, ne-am propus să aducem reciclarea în prim plan într-un mod plăcut, distractiv care să genereze o atitudine proactivă faţă de ambalajele produselor pe care le folosim în mod frecvent. Astfel, ne-am propus ca echipa să se mărească cu fiecare oraş în care ajungem, iar la final, cu sprijinul antrenorilor şi suporterilor locali, ţara să devină Naţionala de Reciclare,” declară Adina Magsi, Director General Asociaţia Alucro.

„Ca de fiecare dată, suntem încântaţi să fim parte dintr-un proiect ce își are ca scop educația ecologică, în special pe partea de colectare selectivă a deșeurilor, iar acest tip de proiecte, pe care le desfăşurăm alături de partenerii noştri, reprezintă una dintre priorităţile majore pe termen lung. Dorim să atragem publicul către o direcție sustenabilă și să fim parte din schimbarea de mentalitate. Am observat din proiectele desfășurate o creștere a nivelului de proactivitate când vine vorba de colectarea separată a deşeurilor. De la început noi ne-am asumat rolul de a educa din punct de vedere ecologic și de a informa corespunzător participanții la evenimente cu privire la importanța colectării separate a deșeurilor și diminuarea impactului negativ de mediu,” declară Adela Lazăr, Președinte GreenPoint Management.

 

“Ne bucurăm să fim partenerii Asociației Alucro pentru o nouă inițiativă menită să crească gradul de conștientizare și încurajare a colectării selective. Este încă un pas important în direcția însușirii unui comportament responsabil față de mediu și față de ceea ce lăsăm după noi, pentru generațiile viitoare, obiectiv pe care Coca-Cola HBC România și l-a asumat de ani buni, prin intermediul programelor educaționale pe care le dezvoltă sau susține alături de parteneri. Credem în filozofia “După noi, strângem tot noi” și facem tot ce ne stă în putință ca acest crez să fie îmbrățisat de cât mai mulți dintre români. Pentru că fiecare ambalaj colectat separat și reciclat ne aduce mai aproape de mediul curat și sănătos în care ne dorim cu toții să trăim” a declarat Alice Nichita, Public Affairs and Communication Manager Coca-Cola HBC România.