Solutii

Liderii europeni îndeamnă la revitalizarea industriei nucleare

2
min
21/3/2024

Extindere a energiei nucleare - o sursă de energie cu emisii scăzute de carbon

Joi, la un summit desfășurat la Bruxelles, liderii europeni și experții din domeniul nuclear vor pleda pentru revitalizarea industriei nucleare, încercând să stimuleze redresarea acesteia după ani de declin treptat, transmite Reuters.

Impulsul politic de extindere a energiei nucleare, o sursă de energie cu emisii scăzute de carbon, face parte din eforturile de a îndeplini obiectivele ambițioase ale Europei în materie de climă. Dar se confruntă cu opoziție vehementă, inclusiv lipsa de investiții, depășiri de costuri și întârzieri care au afectat proiectele recente.

Energia nucleară a fost percepută ca având efecte negative asupra Europei din cauza preocupărilor legate de siguranță în urma accidentului nuclear de la Fukushima din Japonia în anul 2011, care a determinat Germania să închidă imediat șase centrale nucleare și să elimine treptat reactoarele rămase. Ultimul a fost închis în aprilie 2023.

Dar nevoia de a găsi alternative la gazul rusesc, după invazia Ucrainei de către Moscova în 2022, și angajamentul Uniunii Europene de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, a reînnoit interesul pentru energia nucleară.

Liderii europeni se angajează la construirea de noi centrale nucleare și la desfășurarea timpurie a reactoarelor avansate, inclusiv a reactoarelor modulare mici la nivel mondial, menținând în același timp cele mai înalte niveluri de siguranță și securitate.

Europa trebuie, de asemenea, să-și redobîndească expertiza în domeniu, prin încurajarea noii generații de oameni de știință  și prin extinderea cercetării, pentru a recupera terenul pierdut în comparație cu restul lumii. Cu toate acestea, bugetul alocat organismului cheie de cercetare al UE în cadrul EURATOM a fost redus cu 20% pentru perioada 2021-2025.