Solutii

La Tulcea, deșeurile din plastic și cauciucul devin ulei industrial

3
min
20/1/2021

Fabrica cu doar șase angajați produce 10 tone de ulei industrial pe zi.

La aproape şapte kilometri de municipiul Tulcea, inginerul Bogdan Gheorghe, în vârstă de 35 de ani, a fondat o afacere inedită pentru România: o fabrică ce produce ulei industrial din deşeurile din plastic şi cauciuc.

Toate deşeurile din plastic şi cauciuc sunt polimeri formaţi din produse petroliere. Noi inversăm procesul. Descopunem deşeurile în materii prime de bază, le purificăm şi le dăm o altă valoare. În acel reactor se bagă deşeurile din plastic şi cauciuc, iar într-o atmosferă închisă, încălzită, ele se descompun. Se formează mai întâi un ulei primar condensat. O parte din produs se transformă în gaz de sinteză care ne ajută la încălzirea reactorului, aşa că procesul se autosusţine. După ce se formează uleiul primar, el se rafinează în cea de-a doua instalaţie”, explică antreprenorul, absolvent al Universităţii Politehnice din Bucureşti.

Fabrica a început să funcționeze în luna noiembrie 2020 și are șase angajați. Are o capacitate totală de producţie de 10 tone de ulei industrial pe zi, parafina fiind un produs secundar care ar putea fi folosit la producerea de lumânări. Business-ul a necesitat un buget total de un milion de euro, din care 30% investiția antreprenorului, iar diferența acoperită din fonduri europene. Gheorghe spune că cea mai mare problemă în derularea investiţiei a fost obţinerea autorizaţiei de mediu, în contextul în care investiţia este una inedită pentru România.Este o activitate nouă şi nu sunt foarte multe informaţii despre proces. Sunt multe lucruri pe care şi eu le învăţ”, a mai spus Bogdan Gheorghe. Acesta a menţionat că echipamentele din hala de lângă municipiul Tulcea sunt cumpărate din România şi că în ţară mai există instalaţii similare, care însă nu finalizează procesul cu rafinare.

Creditfoto: Luisiana BIGEA / Agentia AGERPRES