Povestea de succes a orașului sud american demonstrează că se poate. Astăzi, Curitiba are cea mai mare rată de reciclare din lume, de 70%!
Creșterea bruscă a populației a adus un munte de gunoaie
Când un val de imigrație europeană a lovit sudul Braziliei, terenurile agricole din Curitiba erau o mare atracție. Germanii au ajuns în anii 1830, polonezii și italienii au sosit înanii 1870, iar ucrainenii două decenii mai târziu. Fiecare grup a ocupat o parte a orașului, dezvoltându-și propriile industrii locale și începând, ușor, ușor, să populeze zona centrală fără un plan de dezvoltare durabilă. Mecanizarea producției de soia i-a împins pe muncitorii agricoli din statul Paraná de pe pământul lor, în oraș. Între 1940 și 1960, populația orașului aproape s-a dublat – de la 140.000 la 360.000 de locuitori. Curitiba a devenit rapid un oraș de dimensiuni medii iar favelas (n.r. cartier de cocioabe) a crescut îngrijorător în jurul periferiei. Pentru că străzile din favele erau destul de înguste, nu se putea intra să se ia gunoiul și, încet, încet, totul s-a umpult de reziduuri iar primarul din Curitiba nu putea face prea multe pentru a reglementa haosul orașului.
În 1964, după lovitura de stat militară a Braziliei, primarul Ivo Arzua a solicitat un plan de modernizare a orașului, în primul rând de lărgire a străzilor. De-a lungul mai multor luni, s-au organizat o serie de seminarii cunoscute sub numele de "Curitiba de mâine", încercând să convingă guvernul cu privire la necesitatea unui plan sustenabil de dezvoltare a orașului.
"Dar, din 1965 până în 1970, nu s-a întâmplat nimic", spune Jonas Rabinovitch, consilier ONU și fost planificator la Institutul de Cercetare și Planificare Urbană Curitiba (IPPUC). Chiar dacă Arzua a avut intenții bune, totul a rămas în sertar, iar IPPUC, înființat în 1965 pentru a pune în aplicare acest plan de dezvoltare, a rămas în mare parte inactiv.
De la haos la succes în 72 de ore
Jaime Lerner și o echipă de arhitecți de la IPPUC au fost, totuși, hotărâți să pună stop gunoaielor și să îmbunătățească viața locuitorilor din Curitiba – "și au început exact la momentul potrivit", potrivit lui Rabinovitch. "Dacă ar fi așteptat încă 10 sau 15 ani, ar fi putut fi prea târziu pentru Curitiba."
Sub noul regim militar, Lerner a fost numit primar, iar IPPUC a început să îi pună proiectele înaplicare: "Doar când Jaime a devenit primar, planul a început în cele din urmă să se transforme într-o realitate", mai spune Rabinovitch.
Primele măsuri au fost luate în 1972, atunci când primarul, arhitect la bază, Jaime Lerner, a propus ca centrul orașului să se transforme dintr-o arteră auto, într-un mall pietonal. A urmat un mare protest al negustorilor, asta pentru că cei mai mulți dintre cumpărători aveau obiceiul de a parca mașina chiar în fața magazinelor. Negustorii au amenințat că au făcut deja o petiție și dacă dacă va începe vreo lucrare, o vor depune la tribunalul orașului. Pentru ca proiectul său să nu fie oprit de vreo sentință judecătorească, Lerner i-a dus planul directorului său de lucrări publice, spunând: "Am nevoie ca totul să fie gata în 48 de ore... S-a uitat la mine și m-a întrebat: "Ești nebun? Va dura cel puțin patru luni.”, povestește Lerner.
Au decis ca lucrările să înceapă într-o seară de vineri, după ce tribunalul a fost închis, așa că negustorii nu puteau depune somație.
"Dacă aș fi primit o cerere juridică de a opri proiectul, nu am fi reușit niciodată", își amintește Lerner. "Așa că a trebuit să finalizăm și am terminat în 72 de ore, din noaptea de vineri până luni dimineață. Iar la final, unul dintre comercianții care au scris petiția pentru a opri lucrările mi-a spus: «Păstrați această petiție ca suvenir, pentru că acum vrem ca întregul sector să fie pietonal!»"
Doi ani mai târziu, în 1974, Lerner și IPPUC au conceput un nou design stradal care avea benzi expres pentru autobuze. Odată cu noua schemă de tranzit cu autobuzul, numărul de călători a crescut constant, autobuzele fiind cel mai ieftin, mai rapid și mai puțin poluant mod de transport al orașului.
Au urmat trei inovații: un nou sistem de platforme ridicate (sistemul futurist de stații "tub" pentru care orașul Curitiba adevenit celebru) care permit pasagerilor să se deplaseze direct din stație înautobuz fără a fi nevoie de scări, autobuze mai lungi pentru a adăuga o capacitate suplimentară flotei și un sistem de plată în avans, astfel încât șoferii de autobuz nu trebuiau să emită bilete și să colecteze bani pe drum pierzând astfel timp în fiecare stație. Toate aceste îmbunătățiri au susținut și nivelul scăzut de poluare, în paralel cu mulțumirea cetățenilor.
Model din anii ’70 preluat azi de 300 de orașe
Astăzi, aproximativ 85% din Curitiba folosește Bus Rapid Transit (BRT). "Este vorba despre crearea unei rețele complete", explică Lerner. "Transportăm două milioane de persoane în fiecare zi, în timp ce metroul din Londra transportă trei milioane." Mândria sa în rețeaua creată este clară: "Am început BRT în 1974 iar acum, peste 300 de orașe din întreaga lume îl folosesc."
A urmat firesc cel mai important pas în orașul sud american: curățenia și reciclarea deșeurilor pentru reducerea tensiunii asupra mediului și conservarea resurselor naturale. Din 1989, s-au implementat strategii de reciclare care ce funcționează și azi. Locuitorii din Curitiba sunt răsplătiți cu jetoane dacă colectează și separă gunoiul. În cadrul programului numit Green Exchange, dezvoltat de asistentul lui Lerner, Nicolau Klüppel în 1989, oficialii din Curitiba au decis să-și răsplătească locuitorii pentru faptul că păstrează orașul curat, încurajându-i astfel să recicleze. Sacii plini cu gunoaie selectate sunt schimbați pentru alimente sau bilete de călătorie cu mijloacele de transport în comun. Copiii primeau chiar și jucării în schimbul deșeurilor colectate selectiv. Astăzi, Curitiba reciclează 70% din gunoiul său, având cea mai mare rată de reciclare din lume. "Nu putem avea depozite de deșeuri pentru totdeauna și nu putem cere altora să accepte gunoiul nostru", a spus Lerner. "Eliminarea gunoiului este o responsabilitate cetățenească.", a povestit Lerner pentru presigiosul cotidian The Guardian. Populația a înțeles rolul important pe care îl are reciclarea pentru un viitor sustenabil și a implementat cu ușurință sistemul lui Lerner.
Acest sistem a fost extins și pe food waste, tot la începutul anilor ’90, când cei care produceau în exces erau încurajați să facă schimb de produse în centre special amenajate pentru reciclare. Astfel, se arunca mai puțin, spre deloc. Mai mult,chiar și uleiul folosit se putea schimba, astfel încât pentru 2 litri de ulei se primea 1/2 kg de mâncare proaspătă sub diverse forme.
Adițional, beneficiile sociale au început să se vadă, curățenia și organizarea ridicaseră nivelul de civilizație și calitatea vieții, iar multe familii s-au dedicat total acestui sistem de colectare și schimb, fiind sursa lor principală de venit. Curățenia, gunoiul reciclat a redus drastic și dezvoltarea infecțiilor și bolilor specifice. De asemenea, mai puține materiale și produse importate, îmbunătățirea comerțului local și producția la cote minime, pentru că era perfect organizat consumul, au ajutat la reducerea amprentei de carbon. Mai puțină poluare, rezidenți mai sănătoși.
Și la spațiul verde locuitorii din Curitiba sunt fruntași. De asemenea, municipalitatea a plantat peste 1,5 milioane de arbori de-a lungul străzilor orașului. Dacă în 1971, în oraș era doar un singur parc, astăzi, locuitorii se bucură de mai mult de 50 de metri pătrați de spațiu verde pe persoană.
De la plecarealui Lerner, în 1992, în Curitiba lucrurile nu mai au o evoluție atât de culminantă, au început să se utilizeze din ce înce mai multe autoturisme, iar statisticile privind criminalitatea sunt în creștere. Cu toate acestea, pentru Rabinovitch și mulți alții, Curitiba încă oferă inspirație iar realizările timpurii din acest oraș se văd în continuare: "Când mă duc să-mi vizitez soacra, pot vedea papagali, păsări în copacii încurtea ei. În alte orașe mari braziliene, acest lucru nu se întâmplă. Centrul orașului este deja conservat. Nimeni nu ar fi atât de nebun încât să elimine străzile pietonale acum sau să dărâme clădirile vechi și să construiască clădiri înalte, așa se făcea în anii '60 - '70.", spune Rabinovitch.
Orașul s-a făcut remarcat datorită numeroaselor premii internaționale, pentru activitățile sale de păstrare a mediului, asta pentru că în anii ‘70 afost elaborat un plan sustenabil, pe termen lung, privind menținerea stării ecologice a cadrului urbanistic, iar acest plan este respectat și în prezent și luat drept exemplu de sute de alte orașe.