Stiri

Gospodării neelectrificate din Harghita vor avea energie prin sisteme fotovoltaice pe bani norvegieni

8
min
18/11/2022

Valoarea totală a proiectului este de 260.000 euro.

Un număr de 52 de sisteme fotovoltaice vor fi amplasate în gospodării neelectrificate din mai multe localităţi ale judeţului Harghita, printr-un proiect al Consiliului Judeţean, finanţat din granturi norvegiene.

10% din Harghita, fără utilități

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Harghita, contractul de execuţie a fost semnat, miercuri, la Băile Seiche, într-o gospodărie beneficiară a proiectului.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a declarat că resursele financiare de care dispun administraţiile locale nu sunt suficiente pentru a implementa proiecte în domeniul alimentării cu energie electrică a localităţilor, astfel încât este necesară accesarea altor surse de finanţare.

"Circa 10% din populaţia judeţului Harghita trăieşte în locuri unde nu are acces la apă potabilă, electricitate. De-a lungul anilor, prin programul derulat de consiliul judeţean, am reuşit, împreună cu comunitatea locală, să ducem energia electrică în multe locuri, ceea ce este foarte important, pentru că în secolul 21 toate gospodăriile din judeţ trebuie să aibă acces la resurse", a afirmat Borboly Csaba, citat în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, de aceste sisteme fotovoltaice vor beneficia 52 de gospodării izolate din judeţul Harghita situate în localităţile Băile Tuşnad, Ciceu, Plăieşii de Jos, Lueta, Satu Mare, Corund, Odorheiu Secuiesc, Zetea, Gheorgheni, Lăzarea, Corbu şi Subcetate.

Valoarea totală a proiectului este de 260.000 euro.

Acumulatori pentru exces

"Obiectivul general al proiectului este electrificarea gospodăriilor izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice prin instalarea de sisteme solare fotovoltaice. Proiectul, finanţat din fonduri norvegiene, va asigura instalarea a 52 de sisteme fotovoltaice în valoare totală de 260.000 de euro" a declarat Bíró Barna Botond, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita.

Acesta a semnat contractul de execuţie cu reprezentantul firmei câştigătoare.

În comunicat se mai arată că sistemele fotovoltaice produc energie electrică în timpul zilei şi alimentează consumatorii în mod direct, iar surplusul de producţie este stocat în acumulatori, energia electrică fiind disponibilă atât ziua cât şi noaptea.

"Montăm panouri fotovoltaice, pe gospodării, care transformă energia solară în energie electrică, stocată în acumulatori de unde se va putea folosi atunci când este necesar. Din primăvară, intenţionăm să începem lucrările, şi, nefiind o lucrare amplă, estimăm să o finalizăm în 30-40 de zile", a menţionat reprezentantul executantului, citat în acelaşi comunicat de presă.

Sursa foto: PxHere