CSR

Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România lansează a patra ediție a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”

12
min
15/6/2022

Programul oferă granturi în valoare totală de peste 1.225.000 lei pentru inițiative civice în 5 orașe: Râmnicu Vâlcea, Râșnov, Miercurea-Ciuc, Suceava și Timișoara

Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România continuă să susțină cele mai bune soluții locale la provocări din educație și mediu, dând startul la finanțări nerambursabile în 5 orașe noi: Râmnicu-Vâlcea, Râșnov, Miercurea-Ciuc, Suceava și Timișoara.

Programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” a ajuns astfel la cea de-a patra ediție consecutivă, până acum fiind implementat deja în alte 16 orașe din țară. 

În această ediție, programul are două runde de aplicare. Începând cu 15 iunie, pot aplica pentru granturi nerambursabile ONG-uri și grupuri de inițiativă din Râmnicu-Vâlcea, Râșnov și Timișoara, urmând ca din 20 iulie să fie deschisă runda a doua de aplicare pentru Miercurea-Ciuc și Suceava.

Valoarea totală a granturilor oferite de Lidl România este de peste 1.225.000 de lei. Programul este coordonat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România prin 5 fundații comunitare din rețeaua federației.

Citește și: ANALIZĂ Cum reducem CO2 din atmosferă - păduri, turbării, mangrove și inventivitatea umană 

Astfel, la Miercurea Ciuc coordonarea locală este realizată prin Fundația Comunitară Târgu Mureș, la Suceava prin Fundația Comunitară Iași, la Râșnov prin Fundația Comunitară Brașov, iar la Râmnicu Vâlcea și Timișoara sunt implicate fundațiile comunitare din municipiu.

Fiecare fundație va acorda prin concurs finanțări în valoare de până la 245.000 de lei pentru fiecare oraș inclus în această ediție și va oferi mentorat pentru cele mai bune soluții locale la provocări în domeniile mediu și educație.  

Amenajarea de grădini în cartiere, hub-uri educaționale, ateliere anti-risipă și de reutilizare creativă a materialelor, șezători urbane intergeneraționale, informarea locuitorilor orașului pe tematici din sfera naturii, biodiversitate, tururi de „citizens science” și multe alte idei din comunitate vor putea fi finanțate prin granturi în cele 5 orașe.

Obiectivele pe care trebuie să le aibă în vedere aplicanții din fiecare oraș au fost fundamentate în urma unui proces intensiv de cercetare și dialog cu administrațiile locale și societatea civilă.

Citește și: Energia geotermală - poluare redusă şi costuri mai mici la încălzire. România are resursele, dar nu sunt exploatate

Respectând specificul local al provocărilor și oportunităților identificate, cele 3 fundații comunitare care deschid în prima rundă apelul de idei și proiecte pe 15 iunie și-au stabilit următoarele direcții locale de finanțare:

- La Râmnicu-Vâlcea, Fundația Comunitară Vâlcea caută inițiative educaționale curajoase care aduc plus-valoare în comunitate și care sădesc obiceiuri sănătoase pentru copii și tineri.

Pe lângă inițiativele din comunitate care vor beneficia de 95.000 de lei, oferite sub formă granturi pe bază de concurs, Fundația Comunitară Vâlcea va înființa și primul Hub educațional din oraș.

Hub-ul, care dispune de 150.000 de lei pentru amenajare, va oferi gratuit ateliere de educație non-formală în perioada septembrie 2022 – februarie 2023 și va fi un reper de implicare civică pe harta comunității.

- În Râșnov, Fundația Comunitară Brașov susține cu granturi in valoare de 245.000 de lei  inițiative colaborative de educație și mediu, care să mobilizeze comunitatea și să crească gradul de implicare civică și comunitară în rândul adulților și al tinerilor.

- La Timișoara, Fundația Comunitară Timișoara așteaptă inițiative colaborative de învățare prin experiență care să protejeze mediul, să îmbunătățească spațiului urban comun și să crească capacitatea grupurilor și organizațiilor timișorene de a adresa mai bine nevoile comunității. Suma disponibilă pentru concursul de idei și proiecte venite din comunitatea timișoreană este de 245.000 de lei. 

Programul este distinct ca etape și calendar de la un oraș la altul. În prezent, la Miercurea Ciuc și Suceava au loc consultări în comunitate cu stakeholderi din administrația locală și actori relevanți din societatea civilă.

În urma acestui proces de dialog și cartare, vor fi stabilite direcțiile locale ale programului, urmând ca apelul de proiecte pentru cele 2 orașe să fie deschis pe 20 iulie.  

Informații specifice în legătură cu procesul de aplicare pentru localitățile din runda întâi pot fi consultate în ghidurile de finanțare disponibile pe website-ul www.foundulpentruunviitormaibun.ro.

Pe toată perioada de aplicare, fundațiile comunitare pun la dispoziție sesiuni de consiliere sau training pentru rafinarea ideilor de proiecte și pentru redactarea cererilor de finanțare.

Selecția finală va fi realizată de echipe de jurizare stabilite local, pe baza experienței în dezvoltare de proiecte și în domeniile strategice ale programului.  

Inițiativa programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” vine ca un răspuns pentru nevoile reale ale comunităților și este o măsură prin care Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung. 

La primele trei ediții, programul s-a implementat în alte 16 orașe din țară și a finanțat 111 inițiative locale care au generat o mobilizare impresionantă. Peste 1200 de acțiuni civice, mii de ore de voluntariat și zeci de mii de cetățeni implicați direct sau indirect, sunt doar câteva din rezultatele primelor ediții.

„Știm din experiență cât de multe se pot face pentru a răspunde provocărilor locale, atunci când oportunitatea se întâlnește cu inițiativa comunității.

«Fondul pentru un viitor mai bun în comunități» a redat spații publice comunității, a digitalizat școli și a încurajat inițiative verzi și sustenabile de protejare a mediului. În primele trei ediții am activat transformări în 16 orașe din țară, consolidând zeci de ONG-uri locale și grupuri de inițiativă.

Mergem mai departe, în 5 orașe noi, cu încredere în resursele comunității și în rețeaua națională a fundațiilor comunitare”, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, Director executiv - Federația Fundațiile Comunitare din România.