Life Style

Cum se aruncă deşeurile corect în coşurile de gunoi multicolore. FOTO

2
min
19/7/2023

Coşurile de gunoi multicolore încurajează colectarea separată a deşeurilor şi creşterea reciclării ambalajelor pe care le folosim.

Astfel de coşuri sunt prezente şi în Bucureşti, astfel că Primăria Sectorului 6 a explicat ce înseamnă fiecare culoare a coşurilor de gunoi multicolore din parcurile locale.

„Imaginează-ți că ești într-un parc și ai un ambalaj mic în mână. Te apropii de un coș și vezi că are 4 culori. Ce alegere faci? 1. Arunc ambalajul la nimereală, nu contează culoarea; 2. Scot telefonul și caut repede pe Google să văd ce înseamnă fiecare culoare; 3. Arunc corect ambalajul”, a scris primăria pe pagina sa de Facebook.

Cei care aleg să arunce deşeurile într-un mod responsabil, pentru a fi reciclate, trebuie să ştie că segmentul galben al unui coş este dedicat ambalajelor din plastic, metal și aluminiu, precum recipiente de plastic, doze de aluminiu sau caserole de plastic curate.

Coșul verde este destinat ambalajelor din sticlă, precum sticle de suc sau borcane (fără capac), iar coșul albastru este pentru depozitarea ambalajelor din hârtie și carton curate, dar şi a ziarelor și revistelor.

Coșul maro sau roşu este pentru deșeuri menajere, cum ar fi resturile alimentare, ambalajele murdare sau șervețelele de hârtie folosite, au mai explicat reprezentanţii primăriei.

Foto: Primăria Sectorului 6