Stiri

Captură impresionantă a polițilștilor de frontieră

2
min
1/4/2024

Cea mai mare cantitate de deșeuri oprită la intrarea în țară, în decurs de 48 de ore.

În decurs de 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară a zece automarfare încărcate cu 95 tone de deșeuri, în total.

Șoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, iar autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate, se arată într-un comunicat de presă.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a zece automarfare conduse de cetățeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri (anvelope, aparate fitness, îmbrăcăminte second-hand, vitrine frigorifice, jucării, mobilă second-hand) de la diferite societăți comerciale din Germania, Suedia și Belgia pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 95.000 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Foto: Poliția de frontieră