Stiri

330 tone de deşeuri, blocate la intrarea în ţară de Poliția de Frontieră, în doar o săptămână

7
min
18/7/2022

Polițiștii de la frontiera cu Ungaria şi Bulgaria, împreună cu reprezentanţi din cadrul Gărzii de Mediu, au descoperit în urma efectuării controlului asupra unor ansambluri rutiere, peste 330 de tone de deşeuri, pentru care şoferii nu deţineau deţineau documente de transfer.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), cel mai recent caz s-a înregistrat în data de 14 iulie, la Punctul de Trecere a Frontierei Călăraşi, când poliţiştii de frontieră au efectuat pe sensul de intrare în ţară controlul specific asupra a patru ansambluri rutiere, conduse de patru cetăţeni bulgari, cu vârste cuprinse între 27 şi 58 de ani.

Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri de şpan - oţel.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinul reprezentanţilor Gărzii de Mediu - Comisariatul Judeţean Călăraşi.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, în mijloacele de transport, se afla cantitatea totală de 101,7 tone deşeuri din şpan - oţel, încărcate din Bulgaria, şi aveau ca destinaţie o societate comercială din România

Procedând la verificarea documentelor de transfer, s-a constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.

Tot în cursul săptămânii, la Punctele de Trecere a Frontierei Giurgiu şi Călăraşi, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra mai multor ansambluri rutiere, care erau încărcate cu deşeuri.

Şi în acest caz, s-a stabilit că, pentru cele 126 tone de deşeuri din metal şi material plastic transportate, şoferii nu deţineau documentaţia legală.

Acţiuni similare au derulat şi poliţiştii de frontieră de la PTF Petea (judeţul Satu Mare), PTF Borş şi Borş II (judeţul Bihor), care au depistat, la intrarea în ţară, mai multe transporturi de deşeuri constând în cauciucuri uzate, îmbrăcăminte second-hand, carton şi aluminiu, cantitatea totală fiind de aproximativ 103 tone.

În toate situaţiile, în urma verificărilor efectuate, autorităţile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză.

Sursa foto: Poliția de Frontieră