Stiri

WWF România: „Reforma atât de necesară a Romsilva riscă să facă mai mult rău decât bine”

3
min
4/5/2023

ONG-ul de mediu a avertizat asupra riscurilor transformării administraţiei publice a pădurilor în una sau mai multe societăţi comerciale.

„Reforma atât de necesară a Romsilva riscă să facă mai mult rău decât bine dacă autoritățile aprobă proiectul de lege care transformă administrația publică a pădurilor într-una sau mai multe societăți comerciale”, a avertizat WWF România.  

Organizaţia neguvernamentală de protejare a naturii a avertizat că măsura prioritizează maximizarea profiturilor companiei, în loc să pună în primul plan măsuri precum depolitizarea Romsilva şi creşterea nivelului de profesionalism al managementului prin îmbunătăţirea proceselor de selecţie.

WWF România a argumentat că depolitizarea Romsilva se poate realiza fără a-i schimba statutul şi că transformarea administraţiei în societate comercială nu ar ţine cont de „interesul public legat de aspectele necomerciale, de mediu sau sociale”.

„Intervențiile nejustificate ale factorului politic în administrarea întreprinderilor publice, inclusiv în Romsilva, trebuie eliminate, însă autoritatea tutelară trebuie să aibă control deplin asupra obiectivelor strategice ale întreprinderii de stat. Administrarea pădurilor publice și valorificarea masei lemnoase trebuie realizate în interesul cetățenilor, intrinseci obligațiilor aferente serviciului public, pădurile fiind bun de interes național și nu trebuie înlocuite cu servicii comerciale de maximizare a ratei profiturilor pentru o anumită societate comercială – chiar dacă statul, pentru început, va avea o participațiune integrală”, a spus Radu Vlad, managerul programelor forestiere la WWF România, într-un comunicat care a avertizat că Strategia Naţională pentru Păduri 2030 este pusă la risc de demersul legislativ.

WWF România a subliniat că reforma Romsilva trebuie să fie realizată într-un „mod transparent şi participativ”.

„Între timp, proiectul (n.r. – de lege) avansează rapid în Parlament, în paralel cu procesul de dezvoltare a unui nou Cod Silvic, fără ca Guvernul să explice în detaliu viziunea pe care o ia în calcul pentru reforma și reorganizarea administrației pădurilor publice”, a precizat ONG-ul de mediu.

Foto: Freepik