În România, conform legii, toată lumea ar trebui să colecteze separat deșeurile menajere pe cel puțin patru fracții distincte: plastic/metal, hârtie/carton, sticlă, deșeuri reziduale, care mai apoi ar trebui colectate de salubrist, transportate la o stație de sortare unde sunt sortate pe categorii, balotate și transportate către reciclatorul final, unde sunt reciclate și reintroduse în circuitul economic. Dar de la intenție până la punerea în practică este drum lung. Mult prea lung.

Începem azi o serie de reportaje despre cum se întâmplă în realitate lucrurile pe teren, despre implicarea sau neimplicarea oamenilor și autorităților, despre noi. Pentru că, până la urmă, calitatea vieții noastre depinde și de succesul programelor de colectare separată și de reciclare. Nu e puțin lucru să avem o țară mai curată și un aer respirabil! Ca afară. Legea Compostului, care trebuia să existe demult și a bucurat pe toată lumea când în sfârșit a fost adoptată, a stabilit un termen de aplicare imposibil: 1 ianuarie, iar acesta dă multe bătăi de cap celor din industria reciclării.

O parte din deșeurile colectate pot fi reciclate, iar aici vorbim de sticlă, metal, carton, plastic, iar altă parte este compusă din deșeuri biodegradabile, care ar trebui să poată fi transformate în fertilizatori, conform Legii Compostului.

În Sectorul 6, unde am realizat primul reportaj, deocamdată se colectează pe două fracții, iar sticla va fi aruncată în tomberoane separate de către locatari de la sfârșitul lui octombrie.

‍Factorul uman‍

Pentru colectare, implicarea oamenilor și a celor care conduc asociațiile de locatari este esențială. Doar 730 de asociații din 2100 participă în acest moment la programul „TAXA ZERO” din Sectorul 6, iar numărul acestora a crescut destul de puțin în ultimul an. Este vorba, practic, de doar o treime din totalul asociațiilor din sector. Conform datelor primite de la Dan Ceaușescu, director marketing Urban SA, „un om produce în medie 30 de kilograme de deșeuri lunar, iar programul este gândit astfel încât dacă fiecare persoană colectează separat 13 kilograme, să nu plătească nici un leu pentru ridicarea gunoiului”.

Cu toate că programul este, evident, în avantajul oamenilor, iar pliantele explicative extrem de clare, ilustrate, ajung în fiecare lună la președinții de asociații și administratori, cei de la Urban SA primesc mereu explicații de genul: „e bătaie prea mare de cap” sau „nu stau eu să le fac educație să arunce separat resturile”. Asta cu toate că sacii și pubelele le sunt oferite gratuit.

Cât plătim?

Cei din Sectorul 6 plătesc acum lunar, conform unei legi care este în vigoare din 2007, 8,46 lei, inclusiv TVA, de persoană. O sumă mică, fie și dacă facem o comparație simplă cu un oraș ca Botoșaniul, unde taxa este 13 lei, inclusiv TVA, ca să nu mai vorbim de un oraș ca Genova (Italia), unde costă 14 de euro pe persoană, lunar.

„Lunar, în Sectorul 6, se colectează între 800 și 1.000 de tone de reciclabile: aproximativ 600 de la asociațiile de locatari și 150 de tone de la firme”, spune reprezentantul Urban SA.

Pot fi constrânși oamenii să separe gunoiul?

Este o întrebare la care se poate răspunde extrem de simplu și de direct: DA. Garda de Mediu are posibilitatea să dea amenzi firmelor și asociațiilor de locatari, pe baza legii în vigoare. Ne place sau nu, în foarte multe țări din Europa, constrângerea a fost singura metodă care a funcționat. În Germania, spre exemplu, la început oamenii aruncau gunoiul noaptea în tomberoanele vecinilor sau îl duceau în pădure, doar ca să plătească mai puțin sau să nu-l separe. Amenzile date constant i-au „civilizat”. Din păcate, la noi nu se întâmplă asta, iar faza în care suntem acum, în care unii selectează, iar alții nu, reciclarea fiind astfel extrem de dificilă și într-un procent mult prea mic, e o tergiversare lungă și în folosul nimănui. În tot acest timp, țara arde, la propriu.

Investiții

Deocamdată, în Sectorul 6, sticla nu se colectează separat, dar acest lucru se va întâmpla de la finalul lunii octombrie, promit reprezentanții Urban. Numai pentru această fracție, cum este denumită de cei din domeniu, e necesară o investiție de 1,5 milioane de lei, constând în 20.000 de pubele, 5 mașini de gunoi și forță de muncă. Pentru biodeșeuri „investiția este și mai mare, de aproximativ 2,5 milioane de lei, constând în 20.000 de pubele, 10 mașini de gunoi și forță de muncă”, spune Ceaușescu. Biodeșeurile se vor colecta separat în Sectorul 6, conform legii, de la 1 ianuarie 2021.

Acum intervine cea mai mare problemă:

Ce facem cu biodeșeurile după ce le colectăm?

Legea Compostului ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021. În realitate, este imposibil.

Pe înțelesul tuturor, biodeșeurile ar trebui să ajungă la o Stație de Compost, unde să fie convertite în fertilizator organic. Chiar dacă biodeșeurile ar ajunge în utopică proporție de 100% la firmele de salubritate, nu ar avea ce să facă cu ele. În cele mai multe locuri din România nu există astfel de Stații de Compost, care în general sunt zonale și construite de autorități. Investiția într-o astfel de stație este de 2,5 - 3 milioane de lei.

Așadar, chiar dacă biodeșeurile sunt colectate, nu există suficiente stații de procesare. Formalitățile pentru demararea unei astfel de stații pot dura, conform procedurilor actuale, un an, chiar și doi ani de zile, incluzând licitațiile, investiția și construcția. Depinde de fiecare parte cât de repede își dorește să finalizeze. Dacă azi s-ar începe lucrul la o asemenea stație, tot nu s-ar putea încadra nimeni până la 1 ianuarie 2021.  

Pentru că vorbim specific de Sectorul 6, trebuie spus că și dacă de la 1 ianuarie biodeșeurile vor fi colectate separat, nu există Stație de Compost care să le preia apoi și să le proceseze. Colectarea biodegradabilului lipsește cu desăvârșire și nici speranțe în viitorul apropiat nu există. Mai mult, nu există infrastructură și nici tarife diferențiate.

Între lege, care spune că de la 1 ianuarie 2021 biodeșeurile vor fi transformate în fertilizator organic, și realitate este o diferență uriașă de timp și reacție a autorităților, a populației și a celor care ar trebui să facă aceste investiții.

Cum putem progresa. Câteva concluzii.

• Când se emite o astfel de lege trebuie ca operatorii din domeniu și primarii să fie chemați la consultări. Logic ar fi să existe tot lanțul tehnologic, de la colectare până la produsul final (fertilizator organic, în cazul biodeșeurilor), apoi să stabilim termene. În momentul ăsta, dacă vreți o comparație, legea spune că trebuie ca de la 1 ianuarie să vedem vârful unei piramide, dar noi nu vom avea atunci nici măcar întreaga bază. Nu poți construi ceva fără o fundație solidă.
• Garda de Mediu trebuie să fie mult mai fermă și, cum am scris, cei ce nu aderă de bunăvoie la un program obligatoriu, să fie constrânși prin mijloace legale. Sfânta amendă ne va civiliza.
• Stațiile de Compost devin o prioritate. Pentru toate sectoarele Capitalei, dar și pentru fiecare oraș din România. Acolo unde nu există, trebuie să fie o urgență construcția lor. Aici vorbim de proceduri, de termene, care trebuie scurtate și respectate cu ajutorul implicării primăriilor.
• Implementat un sistem de taxare diferențiat pe fiecare flux, astfel încât cetățeanul să înțeleagă diferența și să o simtă la buzunar. Altfel, nu există motivație suficient de puternică, nici măcar cele 45 de grade la umbră nu sunt convingătoare.

În Sectorul 6 lucrurile se mișcă, dar mai e mult până departe. 800-1.000 de tone lunar în loc de 3.000 de tone este puțin. Se încearcă, tentative sunt, dar rezultatele nu sunt nici măcar la jumătate. Succesul acestor demersuri este limitat din cauza faptului că autoritatea locală nu implementează corect legislația, iar cei care sunt efectiv în teren, fac strict minimul posibil.

În reportajele viitoare marca Green News veți putea fi față în față cu realitatea din Otopeni, apoi din celelalte sectoare ale Capitalei, și veți putea face comparații. Bucureștiul generează 30% din totalul deșeurilor din România.  

Până la urmă, trebuie să înțelegem toți ce se întâmplă, să ne implicăm și să ajutăm cum putem, în interesul nostru comun. Cu cât separăm mai mult, mai corect, asociații de locatari sau firme, cu cât o parte mai mare din ceea ce reciclăm ajunge să fie refolosită, cu atât se va produce mai puțin, iar aerul pe care îl respirăm va fi mai curat.

Suntem împreună în tot acest proces, iar la final ori pierdem toți, ori câștigăm toți.