Stiri

UNESCO va extinde programul său de protecţie împotriva tsunamiurilor

7
min
28/6/2022

Programul stabileşte 12 indicatori care trebuie respectaţi de comunităţile vizate, cu ajutorul experţilor UNESCO.

UNESCO a decis să extindă programul său de protecţie împotriva tsunamiurilor la toate zonele de risc din lume până în anul 2030, inclusiv pentru Marea Mediterană, unde un tsunami este probabil să se producă în următorii 30 de ani, informează AFP.

Programul "Tsunami Ready", implementat în zeci de comunităţi din regiuni din Marea Caraibilor, Oceanul Pacific şi Oceanul Indian, va fi extins la mii de alte zone, au anunţat marţi reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) într-o conferinţă de presă.

Programul stabileşte 12 indicatori care trebuie respectaţi de comunităţile vizate, cu ajutorul experţilor UNESCO. Este vorba, în special, despre alcătuirea unui plan de identificare a ameninţărilor şi de sensibilizare şi de pregătire a populaţiilor în faţa acestora.

Citește și: ANALIZĂ Cum ne deplasăm pentru a nu mai alimenta schimbările climatice

Majoritatea tsunamiurilor înregistrate până în prezent afectează populaţiile costiere din Oceanul Pacific şi Oceanul Indian. Însă UNESCO reaminteşte că toate regiunile maritime sunt expuse în faţa acestui risc, inclusiv cele din Marea Mediterană.

"Probabilitatea unui val de un metru, deci catastrofal, în următorii 30 de ani este foarte ridicată", a declarat Vladimir Ryabinin, secretar executiv al Comisiei oceanografice interguvernamentale din cadrul UNESCO.

Citește și: Milioane de lei pentru pistele de bicicliști

Aproximativ 70% dintre tsunamiuri sunt provocate de un seism, precum cel care s-a produs în Oceanul Indian în 2004 şi care a provocat peste 210.000 de decese. Însă ele pot să apară şi în urma unor erupţii vulcanice, precum cea de pe insula Tonga din Oceanul Pacific, în luna ianuarie.

Sursa foto: Flickr