Stiri

Un nou incendiu de pădure în Europa: peste 60 de hectare ard în parcul naţional Harz din Germania

3
min
5/9/2022

Incendiul a fost raportat sâmbătă în jurul orei 14:30 (12:30 GMT) pe traseul Goetheweg, unul dintre cele mai populare trasee montane din parcul naţional.

Un incendiu de pădure la baza muntelui Blocksberg din parcul naţional Harz, în nordul Germaniei, a continuat să se extindă în noaptea de sâmbătă spre duminică, întinzându-se pe o suprafaţă de circa 62 de hectare, a declarat duminică un purtător de cuvânt al guvernului german, relatează dpa.

Peste 300 de pompieri luptă cu flăcările

Cinci elicoptere şi peste 300 de pompieri încearcă să stingă incendiul, în timp ce aproximativ 50 de poliţişti securizează zona în jurul muntelui, care este închisă momentan pentru excursionişti şi vizitatori, a declarat Ariane Hofmann, o purtătoare de cuvânt a autorităţilor din localitatea Wernigerode, situată în districtul Harz.

Citește și: Seceta din Europa, cea mai gravă din ultimii 500 de ani, potrivit Comisiei Europene

Satul Schierke nu este în prezent în pericol, au precizat autorităţile. Un mic tren care urcă pe muntele Blocksberg nu va mai circula pentru moment.

Incendiul a fost raportat sâmbătă în jurul orei 14:30 (12:30 GMT) pe traseul Goetheweg, unul dintre cele mai populare trasee montane din parcul naţional.

Citește și: Monitorizarea pădurilor, obiectiv strategic pentru Comisia Europeană. Cum arată noul cadru 

Blocksberg, cunoscut şi sub numele de Brocken, este cel mai înalt vârf din nordul Germaniei, cu o înălţime de 1.141 de metri.

Sursa foto: PxHere