Stiri

Un francez aleargă o sută de maratoane pentru a crește gradul de conștientizare în privința schimbărilor climatice

4
min
7/12/2022

Itinerarul său de maratoane a câte 42,2km va semăna cu inimă pe harta Franței, văzută de sus.

Nicolas Vandenelsken, un francez în vârstă de 30 de ani, aleargă o sută de maratoane, în tot atâtea zile, pentru a ridica gradul de conștientizare asupra amprentei de carbon lăsate în urma marilor evenimente sportive. „Eco-aventurierul”, așa cum se poreclește singur, a străbătut deja zece regiuni franceze, de când a început pe 3 septembrie.

„Supun corpul meu la aceleași condiții la care ne supunem planeta”, a explicat Nicolas Vandenelsken, când a ajuns la Paris în timpul celui de-al optzeci și patrulea maraton.

Vandenelsken, care a primit avizul medicilor înainte de a porni la drum, a spus că „datorită puterii mentale și a antrenamentului”, poate să ajungă la destinație.

„Nu aș sfătui pe nimeni să alerge 100 de maratoane”

Dar a adăugat: „Nu aș sfătui pe nimeni să alerge 100 de maratoane în 100 de zile, pentru că mă aștept ca, în cinci-zece ani, articulațiile mele să resimtă efectele acestei aventuri”.

Itinerarul său de maratoane a câte 42,2km va semăna cu inimă pe harta Franței, văzută de sus.

Cele 100 de orașe sunt răsfirate în 11 regiuni și 49 de departamente. Pe drum, Vandenelsken, care este activist în două organizații dedicate conștientizării climatului în sport, precum Uni-Vert Sport, a stat de vorbă cu copii, ONG-uri și fermieri, pentru a-i preveni cu privire la criza climatică.

Pe 25 noiembrie, la Paris, s-a întâlnit cu ministrul francez al sportului, Amelie Oudéa-Castera, spunându-i acesteia că „sportul este o pârghie incredibilă de a ajunge la cât mai mulți oameni”.

Sursa foto: Rawpixel