Stiri

Un dispozitiv high-tech pentru urmărirea emisiilor de carbon demască poluatorii în timp real

2
min
17/11/2022

Dispozitivul urmărește să-i tragă la răspundere pe poluatorii mari și mici, prin detectarea și înregistrarea, în timp real, a surselor emisiilor de poluanți.

Lumea a intrat într-o eră a „transparenței totale în privința emisiilor poluante” grație unui nou instrument care oferă o viziune independentă și foarte detaliată asupra poluării cu gaze cu efect de seră la nivel global.

Lansat miercuri, în cadrul summitului COP27 din Egipt, dispozitivul urmărește să-i tragă la răspundere pe poluatorii mari și mici, prin detectarea și înregistrarea, în timp real, a surselor emisiilor de poluanți.

Dispozitiv pentru urmărirea emisiilor de carbon

Este creația Climate TRACE – o coaliție non-profit de experți în inteligența artificială (IA), oameni de știință în domeniul analizei de date, cercetători și ONG-uri –, care spun despre produsul lor că este un inventar cuprinzător al emisiilor poluante, acoperind douăzeci de sectoare industriale.

Sunt incluse producția și rafinarea petrolului și gazelor naturale, producția oțelului, cimentului și aluminiului, transportul maritim, aviația, mineritul, eliminarea deșeurilor, agricultura, transportul rutier și sectorul energetic.

Sursa foto: Flickr