Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a declarat marţi la Alger disponibilitatea Uniunii Europene de a dezvolta producţia, consumul şi comercializarea energiei regenerabile în colaborare cu Algeria, ţară cu care UE colaborează pentru a aprofunda relaţiile în sectorul energetic, relatează agenţia EFE.
Una dintre cele mai mari baze de energie solară
"Parteneriatul nostru strategic cu Algeria nu trebuie să se reducă doar la gazele naturale. Sunt multe lucruri pe care le putem face împreună", a declarat Simson la al doilea forum de afaceri energetice între Algeria şi UE, care se desfăşoară la Alger, în contextul în care UE încearcă să-şi stabilească strategia în vederea unei deconectări de Rusia.
"Cum relaţia cu Rusia ca principal furnizor al nostru este ireversibil ruptă, revenim la furnizorii noştri fiabili. De aceea, oferim Algeriei un larg şi strategic parteneriat", a adăugat oficialul european.
Acesta a semnalat că Algeria, al zecelea producător mondial de gaze şi al treilea furnizor al Europei, este, de asemenea, una dintre cele mai mari baze de energie solară la nivel mondial şi a subliniat că "UE este pe punctul de a duce cooperarea cu Algeria la un alt nivel".
"Relaţia noastră are deja o fundaţie foarte solidă. Algeria este şi va fi un continuu şi important exportator fiabil de gaze naturale în Uniunea Europeană şi Europa lucrează pentru creşterea cooperării, inclusiv pe mai departe", a afirmat responsabilul european.
Algeria crește producția de gaze
La rândul său, premierul algerian, Aimene Benabderrahmane, a punctat că Algeria trebuie să avanseze "în tranziţia energetică într-o manieră corectă şi echitabilă".
"Este responsabilitatea noastră, a tuturor, să găsim soluţii mai adecvate pentru satisfacerea cererii în creştere de energie", a spus el.
De asemenea, Benabderrahmane a reamintit că firma de hidrocarburi Sonatrach a prezentat un program de urgenţă cu scopul de creşte producţia de gaze naturale pe termen scurt.
"Eforturile de explorare se află în centrul strategiei noastre şi oportunităţile de investiţii sunt deschise pentru partenerii noştri (...) pentru a permite Algeriei să-şi dezvoltate capacitatea de producţie şi export", a precizat el.
Un forum o dată la șase ani
Acest forum de două zile, al doilea de acest fel după cel din 2016, reuneşte o serie de miniştri, inclusiv ministrul Energiei şi Minelor, Mohamed Arkab, pe lângă parlamentari, reprezentanţi ai ambasadelor ţărilor din UE în Algeria, înalţi funcţionari din ministere, companii şi instituţii naţionale, precum şi asociaţii industriale şi organizaţii de angajatori.
Scopul forumului este promovarea investiţiilor şi parteneriatelor între companii algeriene şi europene în sectorul energiei şi participarea la asocieri reciproc avantajoase în contextul situaţiei energetice actuale.
Programul reuniunii include paneluri la nivel înalt privind gazele naturale, energiile noi şi regenerabile, eficienţa energetică, şi hidrogenul.
Forumul fost precedat, luni, de a patra reuniune anuală la nivel de dialog energetic între Algeria şi UE.
Sursa foto: PxHere