Solutii

Tánczos: După o lună de la lansare, SUMAL a reușit performanța de a urmări tot ce se transportă în România în domeniu

3
min
1/3/2021

Sistemul Informaţional Integrat de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) are peste 50.000 de utilizatori și a urmărit peste un milion de metri cubi de masă lemnoasă.

"Se împlineşte încet, încet, o lună de la lansarea acestui sistem informatic extrem de complex şi extrem de performant care urmăreşte trasabilitatea lemnului din momentul punerii în valoare în pădure până la prima procesare. Este un sistem informatic care astăzi are peste 50.000 de utilizatori, peste 8.000 de utilizatori cu rol de control şi un sistem în care se generează zilnic peste 16.000 de avize de însoţire a mărfii în România. Putem spune acum, după o lună de la lansare, că SUMAL-ul a reuşit performanţa de a urmări tot ce se transportă în România", a declarat Tánczos Barna, conform Agerpres.
Acesta a mai spus că este nevoie în continuare de ajutorul publicului şi al organizaţiilor nonguvernamentale, de societatea civilă pentru a identifica transporturile ilegale de lemn, menţionând că acestea au la dispoziţie inspectorul pădurii pentru verificarea fiecărui transport pe drumurile publice.
"Inspectorul pădurii astăzi este un instrument mai performant decât cel precedent, oferă poze despre fiecare transport, după încheierea transportului oferă ruta GPS a transportului şi prin aceste elemente avem un control riguros pe tot ce înseamnă transport de masă lemnoasă din pădure până la prima procesare. De asemenea, SUMAL-ul a reuşit performanţa să urmărească procesarea a peste un milion de metri cubi de masă lemnoasă. Am dus verificarea, controlul din pădure până la prima procesare. Cu siguranţă, fiind un sistem nou, implementare a fost la început în primele săptămâni una greoaie. Am pornit de la câteva sute de avize pe zi şi am ajuns constant săptămâna aceasta, zi de zi, la peste 16.000 de avize însumat", a adăugat ministrul.
Ministrul Mediului a ţinut să sublinieze că activitatea din industria de exploatare şi procesare nu este blocată din cauza acestui sistem, aşa cum susţin "unele voci".
"Sunt câteva organizaţii, sunt câteva societăţi comerciale care de săptămâni întregi atacă SUMAL-ul. Sunt exact acele societăţi care nu au nici un interes în implementarea acestui sistem informatic. Nu ne vom lăsa, nu vom face nici un pas înapoi. Sistemul SUMAL trebuie implementat astfel încât cei care făceau exploatare nelegală şi introduceau masă lemnoasă nelegală în circuitul economic să dispară sau să fie extrem de puţini. Este obiectivul nostru pe care îl urmărim şi îl vom realiza cu acest SUMAL. SUMAL-ul, ca atare, prin complexitate cred că astăzi este cel mai complex şi cel mai mare sistem informatic folosit zi de zi de agenţii economici", a mai spus ministrul Mediului, citat de Agerpres.

Credit foto: OliverPaaske/Unsplash